Pandurii nu renunță la ideea de a juca în Liga 2

Pandurii Târgu Jiu a primit deja o parte din banii pe care asociaţii îi datorau, aceştia fiind folosiți pentru plata restantelor către angajați și jucători. Din păcate banii au ajuns prea târziu pentru a mai salva echipa de la retrogradare, dar cei de la Pandurii încă mai speră să joace sezonul viitor în Liga 2.

Pandurii Târgu Jiu a retrogradat în această vară în Liga 3 după 30 de ani în care jucase în eşaloanele superioare şi la patru ani după ce retrogradase din Liga 1.

În special problemele financiare au stat la baza acestei decăderi a echipei fanion a Gorjului, care nu a mai fost finanţată, practic, din anul 2014.

În 2016 clubul a intrat în insolvenţă şi nu a mai rezistat decât un an în Liga 1, de atunci echipa evoluând în Liga 2, timp de patru sezoane, fără să mai primească nici un ban de la membrii asociaţi.

Abia în 2021 s-a finalizat procesul prin care Pandurii a câştigat banii cu care asociaţii se angajaseră că susţin clubul în perioada 2014 – 2017. Din păcate prea târziu pentru a mai salva echipa de la retrogradare. Deşi Pandurii este în Liga 3, reprezentanţii clubului mai speră că vor juca în Liga 2, dacă eşalonul doi va suferi o nouă reorganizare. „Așteptăm acum să vedem în ce ligă vom juca, ca să știm pe ce lot vom miza. Mulți dintre jucători nu vor continua la Pandurii, dacă vom juca în Liga 3. Dacă se va reorganiza Liga 2, așa cum se aude, cu siguranță ne vom înscrie în eșalonul secund. Dacă nu, vom juca în Liga 3 și vom avea ca obiectiv promovarea. După cum am zis mereu, Pandurii nu se va desființa, așa cum și-au dorit cei care au dorit falimentarea acestui club”, a declarat, pentru liga2.ro, Marin Condescu, fost președinte la Pandurii în perioada 2005-2014 și, din 2017, principal creditor al clubului.

Pandurii a retrogradat ultima dată în Liga 3, fostă Divizia C, în sezonul 1991, atunci echipa mergând chiar mai rău şi retrogradând și din Liga 3, jucând apoi în campionatul județean Gorj până în 1998, când a fuzionat cu nou-promovata din Liga 4 Gorj Mine-Ral Roșia Rovinari și astfel a revenit în Liga 3.

După doar un sezon, Pandurii a promovat în Liga 2, iar în 2005 a ajuns, în premieră, pe prima scenă. În 2013 a devenit vicecampioană națională și a jucat în grupele Europa League. În 2017, Pandurii a retrogradat din Liga 1 și a intrat în insolvență.

Vizualizări: 5,054

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: