Pandurii şi-a anunţat strategia pentru Liga 3  

Pandurii Târgu Jiu are o strategie de a aborda noul sezon de Liga 3 cu jucători gorjeni şi fotbalişti localnici care au fost împrumutaţi să joace la Liga 3 în ultimele sezoane. Pentru eventualitatea în care echipa va putea juca în Liga 2, directorul sportiv Camilian Floroiu spune că se va continua cu lotul cu care Pandurii a retrogradat în ultimul sezon.

Conducerea clubului Pandurii are două scenarii de formare a lotului pentru noul sezon, la fel cum are şi pentru reunirea lotului. Pentru Liga 3 strategia clubului este deja stabilită şi se va insista pe o echipă cu jucători localnici dar şi pe rechemarea la reunire a fotbaliştilor împrumutaţi, majoritatea acestora fiind tineri care au jucat în ultimul sezon la CSO Filiaşi şi Gilortul Cărbuneşti. Strategia ar fi una benefică pentru Pandurii, evoluţiile tinerilor formaţi la Pandurii Târgu Jiu fiind foarte bună la cele două echipe din Liga 3 în ultimul sezon, iar aducerea lor ar echivala şi cu slăbirea loturilor celor două viitoare adversare. 

Directorul celor de la Pandurii, Camilian Floroiu, a expus strategia pe care va merge clubul în Liga 3, şi modul în care se va face reconstrucţia echipei. „Dacă vom juca în Liga 3 ne gândim la un mod de reconstrucţie a echipei. Vrem să renegociem cu fiecare jucător în parte, să vedem care dintre ei îşi mai doreşte să rămână şi care nu vrea să continue alături de Pandurii în Liga 3. O să ne axăm pe aducerea la echipă a jucătorilor împrumutaţi,  pe jucători locali, jucători gorjeni şi formarea unei echipe care să poată să acceadă în Liga 2 la finalul sezonului”, a declarat directorul sportiv al clubului la Accent TV.  

Pentru varianta în care ar mai fi posibilă revenirea echipei în Liga 2, oficialul clubului a precizat că se va continua cu acelaşi lot cu care Pandurii a retrogradat în ultimul sezon şi chiar şi în sezonul anterior, pentru că sezonul 2019 – 2020 nu s-a mai încheiat şi toate echipele care ar fi retrogradat au rămas încă un an în Liga 2.

Vizualizări: 2,231

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: