Pandurii Târgu Jiu a dat de bani

Pandurii respiră şi fără fondurile de la CEO. Clubul a încasat 1,4 milioane de euro, jumătate din drepturile TV pentru sezonul viitor şi se pregăteşte să mai primească şi 1,3 milioane de la Dnipro pentru Vlad.

Pandurii au avut reale dificultăţi financiare în ultimele luni. Şi asta pentru că principalul finanţator, CEO, a virat doar 2,8 milioane de lei (aproximativ 700 de mii de euro) din cei 9 milioane programaţi pentru anul 2013.

Au venit banii de la Ligă !

Rămaşi momentan fără fonduri de la CEO, pandurii au reuşit să iasă din pasa neagră financiară. Preşedintele Marin Condescu a fost miercuri prezent la Adunarea Generală a LPF în care s-a decis câţi bani va primi fiecare club din drepturile TV pentru sezonul precedent. Dacă în 2012 încasaseră 1.700.000 de euro pentru locul 7, acum gorjenii vor lua 3.173.000 de euro datorită faptului că au terminat pe locul. Vorbim aici de suma brută. Pandurii a primit deja jumătate din această sumă, adică 1,4 milioane de euro net. Din acest motiv, şeful Condescu era ieri într-o stare de spirit foarte bună. „Banii din drepturile TV ne permit să facem faţă fără CEO. Complexul a dat în acest an 2,8 milioane de lei din 9 milioane cât trebuia. Ca să-i scoatem din criză am renunţat la finanţare. Poate 2014 va fi mai bun şi cei din CEO vor putea să sponsorizeze din nou clubul sau sub ce formă vor dânşii”, a spus Condescu. Restul de 1,4 milioane de euro din drepturile TV vor ajunge în conturile clubului în luna ianuarie.

3,35 – milioane de euro e suma încasată de campioana Steaua în timp ce nou promovatele vor lua câte 843 de mii de euro de fiecare

Vin banii şi pe Vlad

Până la iarnă, gorjenii se pot baza şi pe banii din transferul lui Vlad. Fundaşul de 23 de ani a ajuns pentru 1,3 milioane de euro la Dnipro în Ucraina, dar detaliile tranzacţiei nu au fost făcute publice. De fapt nici suma de transfer nu a fost făcută publică, dar apare pe un site de specialitate în materie de transferuri. Astfel nu se ştie exact în câte tranşe vor primi pandurii aceşti bani, dar e clar că au luat o parte în momentul când au semnat actele cu echipa de pe locul 4 din Ucraina. Pandurii ar putea lua bani  şi de la UEFA pentru participarea în Europa League, dar sumele devin interesante abia în grupe. Până atunci, gorjenii ar încasa câte 100 de mii de euro pentru fiecare tur preliminar. Şi trebuie să treacă 3 astfel de tururi pentru a ajunge în grupe şi a primi un bonus de 1,3 milioane de euro.

„Până să ajungi în grupele Europa League nu se iau bani, dar dacă te califici în grupe, iei bani frumoşi. Până la grupe doar cheltui.” Marin Condescu

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: