Pandurii vor prima victorie din retur

Antrenorul Sorin Cârţu nu are probleme deosebite la echipă înaintea jocului cu Poli Timişoara de duminică. Tehnicianul spune că nu a definitivat încă lotul, pentru că o va face după jocul şcoală care a fost programat aseară în nocturnă. La acest meci deja doi jucători dintre cei care au evoluat cu Dinamo, Rusu şi Păcurar, au ieşit din primul unsprezece fiind înlocuiţi de Popete şi Iordache.

Jocul de duminică este considerat a fi unul din categoria celor mai dificile din acest retur. Sorin Cârţu a precizat ieri că apreciază modul în care Poli Timişoara se organizează şi a avertizat că este o echipă care şi-a propus obiective măreţe în acest sezon şi va încerca să le şi îndeplinească: „Timişoara vrea să câştige campionatul şi vrea să joace în cupele europene. Şi la acest joc Poli va încerca să se organizeze bine, aşa cum a făcut şi Dinamo în prima etapă. Asta vrem şi noi, dar nu tot timpul reuşim pentru că e şi adversarul pe teren. Adversar care în multe cazuri ne e superior, cum a fost la meciul cu Dinamo. La modul în care ne-am exprimat nu meritam să obţinem un rezultat pozitiv, dar rezultatul e mincinos şi prea dur, pentru că s-a bazat pe nişte execuţii de excepţie ale unor mari jucătorii şi nu totdeauna le reuşesc aceste execuţii”.

Cârţu speră ca jucătorii săi să fi trecut peste dezamăgirea după meciul cu Dinamo şi să dovedească că au caractere puternice: „Noi venim după o înfrângere care oricum lasă urme şi vreau să cred că jucătorii meci pot trece peste eşecul cu Dinamo, asta pentru că trebuie să fie puternici. Caracterele puternice se văd atunci când trec prin momente dificile şi greutăţi. Când sunt înfrângeri din acestea, cum am suferit noi cu Dinamo, trebuie să-ţi dovedeşti echilibrul”. Acesta a explicat faptul că după înfrângerea dură din meciul cu Dinamo nu au fost probleme ca jucătorii, să îşi reproşeze ceva între ei după meci, existând doar discuţii realiste. Cârţu a precizat că a fost foarte supărat după meci, de aceea nici nu a mai vorbit de atunci cu nimeni, pentru că ar fi fost virulent: „N-am vorbit cu jucătorii până nu am văzut meciul din nou şi nu am analizat din nou totul la rece. Dar când e atât de evident,  trebuie să accepţi până la urmă că adversarul îţi e superior. Nu poţi şi trebuie să fie o corelare între a vrea şi a putea, iar ai noştri au vrut, dar nu au putut la ultimul meci”.

În privinţa jocului cu Poli, Cârţu a precizat că nu cunoaşte echipa de acum a timişorenilor, fiind foarte puţini jucători în lot din perioada cât s-a aflat pe banca celor de la Poli: „Nu cunosc deloc Timişoara de acum, chiar dacă am fost antrenor acolo. Nu mai e nimeni pe la Poli din cei care îi aveam atunci, poate doar Alexa, Luchin era la echipa a doua şi mai e Bucur”.

După ce aseară au susţinut un joc şcoală, Pandurii vor avea azi din nou două antrenamente, urmând să intre şi în cantonament la Hotel Sport.

Pandurii Târgu Jiu – Poli Timişoara

Stadion Municipal, duminică 8 martie, ora 20:30

Echipe probabile

Pandurii: Stanca – Popete, Rus, Chibulcutean, Cardoso – I. Stancu, Vancea, Stângă, Iordache– Vasilache – Al. Piţurcă. Antrenor: Sorin Cârţu.
Rezerve: Mingote, Rusu, Martinovic, Hidişan, Păcurar, Luţu, Raskovic.
FC Timisoara: Pantilimon – Bădoi, Luchin,Cisovsky, Latovlevici – St. Stancu, Alexa, Artiom Karamyan – Borbely, Rusic, Bucur. Antrenor: Gabi Balint.
Rezerve: Taborda, Scutaru, Maxim, Curtean, Vrsic, Parks, Magera.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: