Pandurii vor să profite de problemele de la CFR

Statistica rămâne favorabilă Pandurilor în confruntările de la Cluj cu CFR şi ar putea fi chiar îmbunătăţită sâmbătă dacă gorjenii ar profita de situaţia mai dificilă a gazdelor. Chiar dacă este campioana României, CFR nu a arătat o formă sportivă bună în primele etape şi are şi probleme de lot înaintea meciului cu Pandurii. De asemenea, antrenorul Mandorlini nu este bine privit de suporteri după ultimele rezultate, fiind posibil să joace ultimul său meci pe banca celor de la Cluj.

 „Întâlnim o echipă CFR puternică, cu jucători de valoare, dar cu reale probleme de formă sportivă la momentul actual. Din acest punct de vedere sperăm să profităm de această formă de lipsă sportivă generată poate şi de perioada de cinci săptămâni pe care CFR Cluj a făcut-o. Cei de la CFR au în componenţă jucători peste medie pe care sper să-i putem anihila la momentul oportun”, a spus Badea la conferinţa de presă de ieri.

Vor să profite de problemele CFR-ului

Antrenorul pandurilor a apreciat faptul că jocul cu CFR va fi unul în care tactica va juca un rol important: „Mandorlini a propus până acum două sisteme dar din acest punct de vedere există cultură fotbalistică la nivel de lot şi probabil că sistemul de joc poate suferi modificări. Va fi un meci la care tactica individuală va juca un rol important. Pe de altă parte noi suntem pregătiţi pentru această partidă dar sunt convins că nu ne va fi uşor dar pregătim meciul la victorie şi sper ca la finalul meciului să ne bucurăm. Pentru mine fiecare partidă are o particularitate aparte, nu se schimbă foarte multe în jocul echipei însă sunt anumite detalii de care noi trebuie să ţinem cont”. Badea a mai precizat că nu face diferenţă între meciurile de acasă şi din deplasare pentru el fiecare partidă având ca însemnătate cele trei puncte: „Nu fac diferenţe între meciurile jucate în deplasare până acum şi această deplasare, este un meci la fel de important ca şi toate cele disputate până acum dar are această particularitate că jucăm cu echipa campioană dar cu reale probleme la nivel de lot datorită cartonaşelor roşii şi datorită accidentărilor. Bielanovici este un jucător extrem de important pentru ei care însă nu va juca. Sper ca în condiţiile unui arbitraj corect să reuşim să câştigăm la Cluj”.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: