Părăseşte primăria pentru viaţa în America

Viceprimarul Dan Pupăză din Arcani este hotărât să nu mai candideze pentru un nou mandat la primărie. Acesta va renunţa la viaţa din primărie pentru a fi alături de familie. Dan Pupăză a fost profesor de matematică mai bine de 40 de ani şi este foarte ataşat de copii. Îi place să îşi petreacă timpul alături de nepoţelul său de patru ani din Bucureşti şi aşteaptă ca fiica sa din America să îi dăruiască încă un nepot.

Tainele matematicii le-a descoperit la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, unde a avut numai profesori de valoare, despre care spune că ar fi putut preda la orice universitate. „Oricare din profesorii mei putea să predea la universitate. Erau oameni de înaltă ţinută. Şi noi, elevii eram pretenţioşi. Dar acum s-au schimbat lucrurile şi asta deoarece Ministerul Educaţiei nu a mai fost interesat de formarea dascălilor. Când trec pe lângă scot mâinile din buzunar şi nu pot intra pe uşa din faţă”, spune Dan Pupăză. Ca profesor, Dan Pupăză a debutat la Liceul „Constantin Brâncuşi” din Peştişani, după care s-a transferat la Târgu Jiu. Aici a predat la liceul Agricol, la Şcoala Generală Nr.6 şi la Liceul Teologic. Profesorul Dan Pupăză spune că niciodată nu a luat bani elevilor pe meditaţii.

Memoriile tatălui, publicate postum

Deşi a locuit în Târgu Jiu, profesorul de matematică nu şi-a uitat niciodată locurile natale şi pe înaintaşii săi. Tatăl său, învăţător şi profesor de limba română, va rămâne mereu un reper în viaţa sa. Dan Pupăză a publicat o serie de volume în care sunt consemnate memoriile tatălui său, în semn de preţuire pentru acesta. Grigore Pupăză, tatăl său, este şi cel care a pus bazele muzeului sătesc din Arcani, o adevărată vatră de istorie. Printre cărţile publicate de viceprimarul Dan Pupăză se numără „File de jurnal”, „Jurnal de front”, „Istoria învăţământului din Gorj” şi „Soarta ne desparte”, în ultima fiind povestite întâmplările locuitorilor din Arcani care au emigrat în America în urmă cu 100 de ani.

În America, la fiica sa

La fel ca şi înaintaşii săi, profesorul Dan Pupăză va lua calea Americii, unde locuieşte fata sa şi care îi va dărui în scurt timp un nepoţel. Dan Pupăză spune că a mai vizitat America de două ori şi a fost impresionat de oamenii de aici. „Îmi plac americanii pentru că sunt categorici şi respectuoşi. Sunt oameni corecţi, iar în faţa lor nu ai voie să minţi. În America locuieşte fata mea, care aşteaptă un copil. Este profesoară de matematică. După ce o să nască eu o să am mai multă treabă în America decât pe aici. Trebuie ajutată şi ea. Locuieşte în Pittsburgh, Pennsylvania. Locuiesc mulţi târgujieni acolo”, mai menţionează viceprimarul. Acesta are deja un nepoţel de patru ani, care locuieşte în Bucureşti şi care este înnebunit după dinozauri. „Am şi eu un nepoţel de patru ani care e mort după dinozauri. Este foarte isteţ şi îi place şi matematica. Este fiul băiatului meu, care locuieşte în Bucureşti. Am fost cu el în vizită la Muzeul Antipa ca să vadă dinozaurii. Copiii sunt interesaţi şi trebuie plimbaţi”, mai povesteşte Dan Pupăză.

Viceprimarul spune că mai are câteva lucruri de făcut la primărie, dar că nu-şi doreşte să mai rămână în instituţie.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: