Parchet: Transalpina, închisă din cauza accidentelor mortale

Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci a respins plângerea penală formulată de Asociaţia Concesionarilor “Corneşu Mare” prin care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz, după ce anul trecut Transalpina a fost închisă. Nici în momentul de faţă, cea mai înaltă şosea din România nu este deschisă circulaţiei din cauză că se lucrează la montarea parapeţilor de protecţie. Proprietarii de cabane şi pensiuni se tem că va trece vara până când şoseaua va fi redată circulaţiei, din cauza ritmului lent al lucrărilor. Constantin Pănescu spune că angajaţii Secţiei de Drumuri de la Târgu Jiu lucrează doar trei-patru ore pe zi la Rânca. Pe de altă parte, şeful de la drumuri îi transmite lui Pănescu să-şi vadă de turiştii lui.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci a invocat mai multe motive în respingerea plângerii penale formulate de către Asociaţia Concesionarilor din Rânca, printre care şi accidentele mortale de pe Transalpina. „Este de notorietate că porţiunea declarată închisă este periculoasă pentru circulaţie, din cauza lipsei parapeţilor şi a marcajelor rutiere, în ultima perioadă, din această cauză, fiind produse nenumărate accidente rutiere, dintre care cele mai multe mortale”, se arată în motivaţia instanţei.

Decizia i-a nemulţumit pe proprietarii de cabane şi pensiuni din Rânca. „O astfel de decizie e de râsul lumii. De 10 ani, de când sunt eu în Rânca, nu ştiu să fi fost accidente mortale pe Transalpina. Este de râs ceea ce au scris în respingerea plângerii noastre. Puteau să ceară informaţii de la Inspectoratele de Poliţie de la Gorj, Vâlcea, Alba şi Hunedoara. O fi fost vreodată vreun accident mortal pe partea de la Novaci la Târgu Jiu, că şi zona aceea face parte tot din Transalpina, dar pentru asta nu ar trebui să fie ţinut închis drumul”, a declarat Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor „Corneşu Mare”.

Aşa-zisele accidente mortale nu au fost confirmate nici de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Gorj. „La Serviciul Rutier Gorj nu au înregistrate accidente mortale, produse pe Transalpina”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Nici conducerea Secţiei de Drumuri de la Târgu Jiu nu ştie să fie existat accidente mortale pe Transalpina. „Doamne fereşte de accidente mortale! Nu ştim şi nici n-am auzit să fie avut loc vreodată pe Transalpina. Există într-adevăr câteva cruci pe marginea drumului, spre Vâlcea, dar este posibil ca persoanele respective să fi murit trăsnite ori din alte motive, noi n-am auzit de accidente rutiere mortale”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Târgu Jiu.

Pănescu: Tudor să nu ne mai faulteze activitatea

Închiderea Transalpinei dă naştere unor conflicte între drumari şi administratorii de pensiuni. Constantin Pănescu spune că angajaţii Secţiei de Drumuri de la Târgu Jiu au un ritm foarte lent de lucru la montarea parapeţilor. „Sunt doar vreo 9 oameni, pleacă la ora 8.00 de la Târgu Jiu, ajung la 10.00 în Rânca, urcă pe utilaje la 11.00, lucrează câteva ore, apoi la 14.00 pleacă înapoi la Târgu Jiu pentru a ajunge la 16.00, când termină programul. Ei au camere aici, puteau rămâne în Rânca şi să lucreze zi lumină pentru că tot aceiaşi bani îi ia şi dacă termină într-o lună şi dacă termină în două săptămâni. În ritmul ăsta trece vara şi nu mai montează parapeţii”, a declarat Pănescu.

În replică, Ion Tudor îi recomandă să-şi vadă de turişti, nu de drumuri. „Cine este acest Pănescu? Eu ştiu un Pănescu care are o pensiune, nu e drumar. Dumnealui să-şi vadă de turiştii lui, să aibă condiţii şi mâncare bune. Pentru noi nu există Pănescu, există participanţi la trafic, el să-şi vadă de treaba lui”, spune Tudor. Nici Pănescu nu-l vede pe Tudor ca pe un specialist. „Cine este Ion Tudor? E vreun specialist la drumuri, el se pricepe la toate? Tudor să facă ce are de făcut şi să nu ne mai faulteze activitatea”, s-a revoltat Pănescu.

Vizualizări: 246

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: