Parteneriatul public privat, aprobat de consilierii din Sadu

Consiliul Local Bumbeşti Jiu a aprobat, în ultima şedinţă din anul 2011, un proiect de hotărâre care vizează demararea unui parteneriat public privat pentru a face posibilă reluarea activităţii medicale de la Spitalul Orăşenesc. Primarul Bobaru spune că licitaţia va fi organizată imediat ce va fi aprobată noua Lege a sănătăţii.

Consiliul Local Bumbeşti Jiu a revocat cele două hotărâri declarate nelegale de către Instituţia Prefectului. Acestea vizau aprobarea de principiu a asocierii în participaţiune a oraşului Bumbeşti- Jiu cu o persoană juridică în vederea reluării activităţii medicale la Spitalul Orăşenesc pe componenta spitalizare continuă şi constituirea unei comisii care să aprobe criteriile generale în vederea identificări oportunităţii. Ba mai mult, în ultima şedinţă din anul 2011, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre ce presupune un parteneriat public privat care să facă posibilă redeschiderea spitalului. Primarul Bobaru spune că va cere sprijinul Autorităţii Centrale, care se ocupă cu organizarea parteneriatelor publice private, pentru a putea alcătui caietul de sarcini într-un timp rezonabil. “Parteneriatul public privat a fost aprobat de către Consiliul Local, iar în perioada următoare vom întocmi documentaţia pentru scoaterea la licitaţie. În aceste zile voi merge la Bucureşti, la Autoritatea Centrală care se ocupă de organizarea parteneriatelor publice private pentru a ne îndruma cu privire la întocmirea caietului de sarcini. Sperăm să putem selecta partenerul privat într-un termen rezonabil”, a declarat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti Jiu.

LEGE

Edilul local a mai precizat că va aştepta să se adopte Legea Sănătăţii pentru a vedea ce modificări vor fi aduse sistemului sanitar. “Înainte de a întocmi caietul de sarcini vom aştepta să se adopte noua Lege a sănătăţii pentru a vedea ce modificări vor fi aduse sistemului sanitar. Cred că acest lucru se va întâmpla foarte curând întrucât am înţeles că se va merge pe asumare. Îmi doresc să redeschidem spitalul de la Sadu cât mai repede”, a declarat Bobaru.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: