Pârvulescu vede Pandurii pe locurile 11-12

Pandurii ar putea termina acest sezon pe locurile 11-12. Aşa crede preşedintele executiv al gorjenilor care are speranţe mari şi de la meciurile care vor mai urma. Eugen Pârvulescu recunoaşte că e greu ca Pandurii să mai prindă locul zece dar speră să mai urce în clasament: „Eu mi-aş dori ca echipa să termine în primele zece locuri, dar studiind şi adversari şi echipele situate acum pe acele poziţii îmi dau seama că este destul de greu. Dar probabil că vom termina undeva pe locul 11 sau 12 care ne este destul de accesibil”. „De la TAS nu s-a anunţat nimic iar de zvonuri nu poate fi vorba pentru că acolo se comunică doar oficial. S-au trimis toate documentele necesare şi aşteptăm decizia celor de la TAS. Undeva în data de 14-15 este data limită”, a anunţat ieri Pârvulescu apreciind că un joc cu Oţelul ar fi benefic pentru a testa tinerii jucători din lotul gorjean: „Sper în reprogramare pentru că ar fi un joc în plus pentru echipă şi un test util pentru noi. Să vedem ce forţă avem într-un meci de un asemenea nivel cu prima clasată. Ne vom măsura şi noi forţele cu echipele care au fost în fruntea clasamentului aproape tot parcursul acestei ediţii de campionat”. Până la decizia TAS sau la jocul cu FC Vaslui, Pandurii mai au de trecut un hop, cel cu FC Braşov. Meciul nu este atât de dificil mai ales că mai mulţi jucători suspendaţi revin pe teren. Mai grav e faptul că Grigoraş nu va putea da indicaţii pentru că mai are o etapă de suspendare. Aşa că pe bancă vor fi tot antrenorii secunzi Marian Dinu şi Dan Moţei. (D.C.)

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: