Paşol na turbinca ciorti

Marţi seara Mircea Geoană a fost invitat la o televiziune de-a lui Vântu timp de o oră. Deşi a fost singur, la sfârşitul emisiunii, a reuşit performanţa să se claseze pe locul doi. Mă aşteptam ca de data asta, chiar dacă după multe zile în care principalii competitori i-au cerut să lămurească vizita pe furiş de la Moscova, o va face. Am crezut că va spune măcar o poveste cât de cât credibilă pentru că nu speram să spună adevărul care ne-ar fi zburlit părul doar la auzul numelui celebrului Kondiakov. N-a spus nimic în ciuda faptului că moderatorul s-a prefăcut că insistă să lămurească acest lucru. A ratat şansa de a ne adormi curiozitatea şi interesul faţă de consecinţele acelei nefericite vizite care a însemnat închinarea la Înalta Poartă ca pe vremea domnitorilor fanarioţi. A încercat să transfere discuţia pe Hayssam  sugerând faptul că vectorul de legătură al acestuia era Gabriel Oprea fără să realizeze că de fapt  atunci Oprea era  membru marcant al PSD-ului pe care crede că încă îl conduce. De necaz că a fost prins cu mâţa în sac ca Ivan cu dracii în turbincă, Geoană s-a repezit să acuze PD-L-ul că l-a propus pe Oprea,fostul vector al lui Hayssam, pe postul de ministru de interne într-unul din guvernele căzute înainte de a fi urcate. Si de data asta a uitat să spună că după ce coaliţia nefericită dintre PSD şi PD-L a format primul guvern de după alegerile de anul trecut prima opţiune a social democraţilor pentru ministerul de interne a fost tocmai Gabriel Oprea. Păi atunci a fost bun şi acum nu?! Aminteam de Kondiakov celebrul consultant rus ce se învârte în sferele înalte din jurul lui Putin şi care l-a consiliat  pe Voronin de ajunseseră românii să plece la Chişinău cu paşaport şi să creadă că dincolo de Prut se vorbeşte o altă limbă decât cea română. Consultantul rus, pe deasupra şi mason de rang înalt, prieten la toartă cu Guşe, după cum a afirmat de nenumărate ori  consilierul lui Geoană apare şi dispare în România doar în preajma unor evenimente importante. Ultima oară când a fost văzut, deşi n-ar fi vrut ,a fost înainte de votul din Parlament al celor 322 de parlamentari care-l suspendaseră pe Băsescu. Atunci s-a întâlnit cu Tăriceanu iar după acea întâlnire ne mai aducem aminte ce s-a întâmplat! Acum se pare că s-a schimbat modificarea şi nu mai vine Kondiakov la Bucureşti ,se duce Geoană la Moscova.  Se spune că Geoană a vrut să verifice pe propria piele dacă povestea lui Creangă, „Ivan turbincă”, are corespondent în realitate. Se pare că s-a convins că orice poveste porneşte de la un sâmbure de adevăr iar după ce a  ajuns la „Înalta Poartă” i s-ar fi spus de către Ivan:Paşol na turbinca ciorti ! După care acesta a intrat în turbincă (n.r.traistă), Ivan a legat-o strâns la gură ca să nu scape şi s-a pus cu parul pe ea ca să domolească dracii neascultători dinăuntru.  Aşa e când vizita la Ivan e neprotocolară!

Vizualizări: 592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: