Patru milioane de euro, de la Consiliul Judeţean pentru Sarcină

Firma de construcţii ce aparţine cunoscutului om de afaceri târgujian, Nicolae Sarcină, a pus mâna pe un contract de milioane de euro după ce a câştigat licitaţia pentru reabilitarea drumului ce face legătura între Ţicleni, Târgu Cărbuneşti şi Peşteana Jiu. Din cele 10 oferte depuse, Consiliul Judeţean Gorj a decis ca SC Coremi Inter SA să fie declarată câştigătoare, ieri fiind şi ultima zi de depunere a contestaţiilor.

Drumul ce leagă cele trei localităţi are o lungime de 25 de kilometri şi a fost scos la licitaţie la sfârşitul lunii iulie anul acesta. Nu mai puţin de 10 firme s-au luptat să pună mâna pe un contract de asemenea anvergură, 4.384.827 euro. Consiliul Judeţean a anunţat ieri câştigătorul. „În urma licitaţiei şi a evaluării ofertelor depuse de cele 10 firme, a fost declarată câştigătoare asocierea de firme SC Coremi Inter SA şi Ezentis Infraestructuras SA. Ieri a fost ultima zi de depunere a contestaţiilor. Valoarea contractului este de 4.384.827 euro”, a declarat Adina Andriţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

Termen

Contractul dintre Consiliul Judeţean şi SC Coremi Inter SA va fi semnat miercuri urmând ca în termen de o săptămâna să fie dat amplasamentul. „Firma respectivă are termen 24 de luni să finalizeze investiţia. În circa o săptămână se va proceda la predarea amplasamentului şi la emiterea ordinului de începere a lucrărilor”, a adăugat Adina Andriţoiu.

Finanţarea reabilitării acestui tronson de drum a fost semnată de ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, în data de 24 iunie, la ultima vizită a sa în judeţul Gorj.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: