PDL şi UNPR Gorj fac sondaje pe model USL

Cele două partide aflate la guvernare şi reprezentate la nivel de judeţ se pregătesc să afle de la gorjeni care sunt opţiunile de vot ale acestora pentru viitoarele alegeri locale, proaspătul înscris în UNPR, deputatul Dan Morega menţionând că toamna care urmează va fi una a sondajelor de opinie. Deşi nu este lider al filialei judeţene, parlamentarul spune că a avut o discuţie pe această temă cu senatorul Ion Ruşeţ, pentru a afla şi opinia portocaliilor despre modul în care cele două filiale vor colabora în viitoarea campanie electorală. „A fost o discuţie preliminară, colegială, ca între parlamentari, mai degrabă, aş spune. Vom face sondaje pentru a vedea unde ne putem susţine reciproc sau care dintre noi are candidatul mai bine plasat. Prin decembrie probabil vom şti cum stau lucrurile pentru că asta nu este o acţiune să o faci aşa, peste noapte, ca la USL. Cine spune că are de pe acum totul pregătit pentru anul viitor greşeşte. Nu e nimic bătut în cuie. Despre asta vom putea vorbi însă prin februarie martie anul viitor”, afirmă Morega, deputatul menţionând că, până atunci va şti şi care dintre foştii colegi din PNL îl vor urma în noul partid politic al cărui membru a devenit de câteva zile.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: