Blejnar: Ponta simte cum se strânge laţul pentru ilegalităţile comise

Preşedintele PSD Victor Ponta nu mai are nicio limită. Deşi deputatul de Gorj este verificat de ANAF în legătură cu „tranzacţii financiare suspecte” la cabinetul său de avocatură, Ponta îl ameninţă pe şeful Fiscului cu puşcăria. „Domnul Blejnar o să ajungă în puşcărie şi nu o să aibă timp de mine acolo”, a declarat ieri Ponta la Radio Târgu Jiu. Nu este prima dată când Ponta ameninţă diverse persoane că vor ajunge la închisoare după ce el va ajunge la guvernare. Blejnar crede că Ponta simte cum i se strânge laţul în jurul gâtului, ca urmare a ilegalităţilor comise.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a anunţat că îl dă în judecată pe Victor Ponta pentru acuzaţii la adresa sa pe care le consideră calomnioase. Reacţia şefului Fiscului vine după ce Ponta l-a acuzat că ar fi apărat politic şi că de aceea justiţia nu îndrăzneşte să acţioneze în cazul său. "Cazul Blejnar este cel mai mare caz de corupţie instituţionalizată din România. Blejnar este şeful acestui sistem, conduce tot ceea ce înseamnă evaziune. (...) Cred că probele există deja în dosar, dar Blejnar nu a fost anchetat pentru că are protecţie politică. Domnia sa a ameninţat că dacă i se întâmplă ceva îi va spune pe toţi cei pe care i-a ajutat în campaniile electorale", a declarat, marţi seara, Victor Ponta, la Realitatea Tv.

Acesta sunt declaraţiile pentru care Ponta va fi dat în judecată. La aflarea veştii, Ponta a bătut în retragere şi a spus că nu a făcut decât să comenteze articole apărute în presă pe această temă.

Ponta îl ameninţă pe Blejnar cu puşcăria

Ancheta făcută de ANAF la complexurile energetice Turceni şi Rovinari a scos la iveală un prejudiciu de peste un milion de euro din aşa zisa asistenţă juridică pe care Casa de avocatură „Dan Şova” a acordat-o celor două unităţi în perioada 2007-2008. Ponta era senior partener la casa de avocatură, de la care a încasat sume mari de bani. Deputatul de Gorj a declarat în numeroase rânduri că nu are nicio legătură cu contractele dintre Casa Şova şi complexuri, dar ANAF a descoperit „tranzacţii suspecte” între această casă de avocatură şi cabinetul individual al lui Ponta. Deputatul este verificat acum de ANAF, dar nu pierde nici un prilej pentru a-l ameninţa pe Blejnar cu puşcăria.

Şeful ANAF crede că ameninţările au legătură cu controlul al cărui obiect este cabinetul lui Ponta. "Am ascultat aberaţiile lui Ponta. E o poziţie izvorâtă din faptul că simte că se strânge laţul pentru ilegalităţile pe care le-a făcut. Îmi rezerv dreptul de a-l da pe Ponta în judecată", a declarat Blejnar. Nici Ponta nu se lasă mai prejos şi îl ameninţă pe Blejnar cu puşcăria. „Domnul Blejnar o să ajungă la închisoare şi nu o să aibă timp de mine cât stă acolo”, a spus Ponta.

Angajaţii ANAF, ameninţaţi de şeful PSD


Victor Ponta s-a prezentat luni la sediul ANAF, pentru a da explicaţii în legătură cu banii şi maşina de curse de care a beneficiat de la Casa Şova, care la rândul ei a produs un prejudiciu de 1,1 milioane de euro complexurilor energetice Turceni şi Rovinari. Iniţial, Ponta a încercat să evite controlul, dar luni s-a prezentat la ANAF, fără documentele solicitate.

Blejnar îi transmite lui Ponta să nu mai pună presiune pe angajaţii ANAF. „Acest domn ar face bine să se prezinte la ANAF nu cu mâinile în buzunar, ci cu acte ca să demonstreze de unde a avut bani să se plimbe cu maşini (...) şi să se răstoarne pe la competiţii. Încearcă să pună presiune pe angajaţii noştri. A fost la ANAF, pentru că face obiectul unor verificări care provin din 2007-2009. Sunt angajaţi ai instituţiei noastre asupra cărora Ponta face presiuni, intimidându-i", a mai spus şeful ANAF.

Blejnar a mai adăugat că ANAF îşi va face treaba, chiar dacă el personal s-a săturat de atacurile lui Ponta: „M-am săturat de aberaţiile lui Ponta la adresa mea. Eu nu pot să le spun colegilor mei 'Ca să nu mă mai atace Ponta închideţi cazul'. Suntem o instituţie transparentă”.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: