Pedeapsă blândă pentru un pedofil gorjean

Verdict al magistraţilor gorjeni într-un dosar în care un individ a fost acuzat de comiterea a nu mai puţin de 17 acte materiale într-un dosar de pedofilie. Bărbatul, a cărui identitate a fost protejată pe tot parcursul anchetei şi al procesului, a primit o pedeapsă care îi permite ca într-o perioadă relativ scurtă de timp să redevină o persoană liberă, nimeni neputând garanta că nu va mai recidiva.

Armand Ungureanu a fost încătuşat la începutul lunii august, iar la procesul de la Tribunalul Gorj şi-a recunoscut faptele, beneficiind de o reducere a pedepsei cu o treime. Acum a aflat că ar trebui să stea în spatele gratiilor mai puţin de 4 ani, dacă execută toată pedeapsa, deşi peste doi ani poate spera să redevină o persoană liberă.

Cum pe lista sa sunt 5 victime, rezultă că pentru fiecare dintre acestea a fost condamnat la mai puţin de un an de puşcărie. „(…) Aplică pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 2 (doi) ani 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile, urmând să execute în regim de detenţie o pedeapsă de 3 (trei) ani 9 (nouă) luni şi 10 (zece ) zile”, se arată în decizia magistraţilor.

Judecătorii i-au mai interzis lui Ungureanu ca după executarea pedepsei, pentru 2 ani, să ia legătura cu victimele sale. În plus, i-au interzis şi să ocupe vreo funcţie publică, de parcă bărbatul ar fi politician şi ar dori să candideze, politicienilor implicaţi în dosare penale nefiindu-le însă aplicate astfel de interdicţii.

 Magistraţii au stabilit şi daunele pe care inculpatul le are de plătit către victimele sale, decizia luată acum nefiind definitivă. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.M.D. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale. (…) Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.P.M. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale. (…) Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă I.D.A. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale”, inculpatul mai având de plătit şi 5.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Vizualizări: 1,131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: