Pensiile şi salariile bugetarilor, majorate din această lună

Circa 28.000 de pensionari şi alţi 14.000 de bugetari din Gorj vor primi mai mulţi bani începând cu această lună. Pensionarii care au grupa I şi II de muncă vor primi pensiile mărite cu câteva zeci de lei, iar bugetarii vor primi mai mult cu 15 la sută la salariu.

Pensionarii care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi II de muncă beneficiază de pensii mărite începând cu această lună. Majorarea va fi cu 50% pentru perioada în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate la grupa I şi 25% pentru cei care au lucrat în locuri încadrate la grupa a II-a de muncă. Asta înseamnă că numai cei care au lucrat in condiţii dificile de muncă vor avea pensiile majorate.  La nivelul judeţului Gorj vor beneficia de pensii mărite circa 28.000 de persoane. „Pensionarii care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi II de muncă vor beneficia începând cu 1 ianuarie 2011, deci vor primi şi retroactiv sumele cuvenite lunii ianuarie. Din prelucrările bazelor de date a rezultat un număr de beneficiari de aceste prevederi de 27.763 de pensionari”, a precizat Daniela Negoiţă, director adjunct în cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj.  

Majorare de 15% a salariilor bugetarilor

La nivelul judeţului Gorj sunt circa 14. 000 de bugetari care vor primi mai mult cu 15%. Liderii de sindicat spun că e prea puţin, în comparaţie cu procentele care le-au fost luate. „Nu este mărire, este o glumă a Guvernului, pentru că în momentul în care am pierdut în medie 50-60% din salariu, majorarea asta este praf în ochi, ca să nu zicem că nu ne-a dat ceva”, a spus  Călin Grădinaru, liderul Sindicatului Funcţionarilor Publici din Consiliul Judeţean Gorj.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: