Pericol pentru parbrize pe DN 67

Șoferii care tranzitează Drumul Național 67 riscă să se trezească oricând cu parbrizul maşinii spart de pietre din cauza unei lucrări desfășurate de reprezentanții Drumurilor Naționale. Pe tot tronsonul de drum național care tranzitează județul Gorj va fi aplicat un tratament cu criblură și bitum, iar șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza și să nu intre în depășiri pentru a nu se trezi cu parbrizul spart. Lucrările vor dura cel puțin două luni.

Pietrele de pe marginea carosabilului, care nu se fixează în asfalt, le dau frisoane șoferilor care tranzitează DN 67. De la Târgu Jiu până la Milostea, în județul Vâlcea, va fi aplicat acest tratament. Nu e mașină care să nu arunce în urma ei pietre, spre disperarea celorlalți participanți la trafic. Cu toții, sunt sfătuiți să meargă cu viteză redusă în zonă și să evite depășirile. „Sar pietre și ne sparg parbrizele. Toată lumea trebuie să respecte indicatoarele. Degeaba merg eu încet dacă vine altul și mă depășește, în viteză, și sar pietre de la el. E mare pericol”, ne-a spus un participant la trafic.

Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu admit pericolul, însă fac apel și la șoferi să meargă cu atenție. „Acest risc există. Noi îl știm. De aceea, împreună cu Poliția Rutieră, am instituit niște măsuri de siguranță. Am montat aceste panouri avertizoare cu o viteză de 40 de kilometri/oră și o distanță de 40 de metri între mașini. Am fost și noi sesizați. Le-am spus oamenilor că este vorba despre o lucrare de întreținere a drumurilor. Se face în toată țara. Nu doar în Gorj. Chiar am avut o discuție cu cineva care mi-a spus că i-au sărit pietre în geam. L-am întrebat ce viteză avea și mi-a spus că avea 100 de kilometri/oră. Dacă respectăm indicațiile și mai ales viteza, sigur nu vom avea probleme”, a explicat Cristi Tudor, reprezentant al SDN Târgu Jiu.

Lucrările s-ar putea întinde pe câteva luni, dar drumarii dau asigurări că după ce vor fi gata nu se va mai putea vorbi de acest pericol și nu vor mai sări pietre în mașini. Criblura se fixează în două sau trei zile, iar pietrele sunt apoi măturate de pe asfalt. „Pe DN 67 s-a început tratamentul cu criblură și emulsie bituminoasă pentru închiderea fisurilor apărute în partea carosabilă. Acest tratament mărește durata de viață a drumului cu aproape cinci ani. Sunt niște tratamente care se desfășoară periodic. În urmă cu doi ani, a fost făcut drumul dintre Târgu Jiu și Motru, iar acum nu sunt probleme”, a mai declarat Tudor.

Galerie foto



Vizualizări: 1,890

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: