Peste 1300 de tineri s-au înscris la UCB

Peste 1370 de absolvenţi au ales să se înscrie în această perioadă la cele cinci facultăţi ale Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu. În acest an cele mai căutate domenii au fost cele din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi cele din cadrul Facultăţii de Litere. Mecatronica şi robotica, specializarea din cadrul Facultăţii de Inginerie a fost aleasă doar de trei absolvenţi. La nivelul universităţii au fost scoase la concurs 1600 de locuri.

„Pentru studiile de licenţă avem 1230 de studenţi înscrişi la cele cinci facultăţi. De asemenea, pentru studiile masterale avem 145 de înscrişi. Au optat îndeosebi pe zona ştiinţelor sociale şi ştiinţe economice, astfel încât la specializarea Finanţe-Bănci sunt doi candidaţi pe loc. O revenire a cererii se observă la Facultatea de Ştiinţe Juridice, unde pe cele 325 de locuri s-au înscris 330 de absolvenţi”, spune Liviu Neamţu, purtătorul de cuvânt al UCB. De asemenea, la Facultatea de Litere pe cele 195 de locuri puse la dispoziţie s-au înscris 244 de tineri. În acest moment pe cele 390 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Inginerie s-au înscris 208 candidaţi.  Cele mai căutate specializări din cadrul acestei facultăţi sunt Ingineria mediului, şi Ingineria sistemelor. Cei mai puţini absolvenţi au fost interesaţi de specializarea Mecatronică şi robotică, unde s-au înscris doar trei candidaţi. Deşi este o specializare nou înfiinţată, nu a atras foarte mulţi absolvenţi. Anul trecut din cauza numărului mic de tineri care şi-au depus dosarul pentru acest profil grupa a fost desfiinţată, iar candidaţii au fost redistribuiţi. „Având în vedere că la nivelul judeţului Gorj trebuiau să termine anul acesta peste 300 de elevi pe această specializare suntem convinşi că vom reuşi să atragem candidaţii după sesiunea de bacalaureat din toamnă”, spune Racoceanu Cristinel, prodecanul Facultăţii de Inginerie. De asemenea, pentru specializarea Asistenţă medicală din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi-au depus dosar 22 de tineri pentru cele 30 de locuri. Pentru a intra la această secţie tinerii vor avea de susţinut examen la biologie.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: