Peste 5.000 de gorjeni si-au gasit slujba anul acesta

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj încheie anul foarte bine din punct de vedere al încadrării şomerilor în muncă. Cel puțin asta reiese din statisticile încheiate de reprezentanţii instituţiei.

Până la 30 noiembrie 2011 au fost încadrați în muncă 5.783 de gorjeni față de 5.600 câți fuseseră preconizați în planul de ocupare. ”Din punct de vedere al planului de ocupare, la nivelul județului Gorj, fața de planul de 5.600 de persoane ce preconizasem că o să încadrăm în muncă, avem realizat o angajare a unui număr de 5.783 de persoane, până la 30 noiembrie deci o să mai fie ceva angajări și în luna decembrie. Planul a fost realizat la 30 noiembrie în proporție de 103,27%”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Sunt bune şi cursurile

Vești bune și la capitolul persoane fără loc de muncă. La 30 noiembrie 2011 erau înregistrați un număr de 11.067 șomeri din care indemnizați 5.269 și neindemnizați 5.798. Rata șomajului de 7,51% ne situează pe locul 7 la nivel național. ”Evoluția șomajului în Gorj a fost una destul de bună dacă ar fi să raportăm la cifrele din aceeași perioadă a anului trecut când aveam o rată de 9,67%. Un trend destul de scăzut și față de luna octombrie când aveam 10.976 de șomeri înregistrați datorită și absolvenților care au devenit șomeri”, a adăugat Romeo Chiriac.

Directorul spune că şi la categoria cursuri agenţia de la Gorj stă foarte bine. Au fost organizate 52 de cursuri de formare profesională la care AJOFM Gorj a cuprins 1.209 persoane din care 1.072 de șomeri, 134 de deținuți și trei persoane care au suportat contravaloarea cursului. Planul de formare profesională a fost realizat în proporție de 114%. În urma acestor cursuri de formare s-a reușit angajarea unui număr de 479 șomeri absolvenți față de 400 cât era preconizat în planul de ocupare. ”Pentru anul 2012 avem în prim plan organizarea a 46 de cursuri, 37 pentru șomeri și nouă pentru deținuți urmând să beneficieze de aceste cursuri 1.060 de persoane din care 934 de șomeri”, a declarat Romeo Chiriac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj. 

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: