Pințea: CEO nu s-ar descurca fără ajutor de stat

Complexul Energetic Oltenia nu s-ar descurca să ducă la bun sfârşit planul de restructurare, până în anul 2026, fără un ajutor de stat, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO).

"E dificil să continuăm să producem pe bază de cărbune, datorită ineficienţei, costului cu CO2. Dacă nu avem capacităţi noi pe care să le punem în funcţiune şi nu avem în vedere costul social al tranziţiei energetice, discuţia nu are sens", a susţinut Diaconu-Pinţea.

Reprezentanta CE Oltenia a menţionat, totodată, faptul că în planul de restructurare al companiei există elemente care de vizează procesul de decarbonare prin realizarea de investiţii în capacităţi de producţie.

"Noi, în planul de restructurare pe care l-am propus Comisiei Europene am inclus un element foarte clar - Planul de decarbonare şi care are legătură cu aceste investiţii noi de care vorbim. Sunt 2000 MW care ar urma să fie instalaţi, din care 1300 pe gaz în două centrale cu ciclu combinat - una la Turceni, una la Işalniţa. Circa 700 MW vor fi în proiecte fotovoltaice pe locaţii care acum au legătură cu cărbunele. Fie vorbim de halde de steril, fie vorbim de depozite de zgură şi cenuşă. Ambele tipuri de proiecte folosesc amplasamente existente şi care înseamnă, practic, asigurarea unui viitor pentru acele locaţii", a afirmat membra Directoratului CE Oltenia.

Potrivit sursei citate, CE Oltenia a demarat, din vara acestui an, procesul de căutare a noi parteneri care să se alăture proiectelor noi.

Vizualizări: 2,341

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: