Pîrvulescu despre Cupă şi fani

Pandurii va juca cu Dinamo în optimile Cupei, prilej pentru gorjeni să-şi ia revanşa pentru eşecul din campionat. „E o tragere la sorţi destul de bună pentru noi, jucăm acasă iar în ultimele meciuri am avut un public admirabil, un adevărat al 12-lea jucători pentru noi. Am vrea să ne revanşăm după eşecul de la Bucureşti, unde noi am ratat foarte multe ocazii iar Dinamo a marcat. E importantă şi Cupa, vrem să ajungem cât mai sus”, spune Eugen Pîrvulescu care a ţinut să clarifice şi situaţia cu fanii care au protestat că nu primeau autocar pentru deplasarea la meciul cu Dinamo. „Conform legii 4, clubul nu are dreptul să organizeze nicio deplasare a suporterilor, nu poate să dea niciun leu şi nici să închirieze vreun autocar. Clubul riscă amenzi foarte mari dacă nu se conformează. Fanii sunt de apreciat că vor să vină în deplasări să ne încurajeze dar trebuie să înţeleagă că nu avem voie să-i ajutăm. Nu e adevărat că cineva din conducere le-ar fi cerut fanilor 18 milioane pentru deplasarea la Bucureşti”, încheie preşedintele executiv al pandurilor. Cei aproximativ 80 de fani au mers până la urmă cu autocarul la Bucureşti dar, din cauză că acesta s-a defectat pe drum, au ajuns abia la pauza meciului cu Dinamo. Suporterii s-au întors cu trenul de la Bucureşti.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: