Pista Pena, din nou în actualitate ?

În căutarea unui atacant care să marcheze goluri, pandurii îşi pot arunca din nou privirea spre o pistă mai veche, Marius Pena de la Oţelul. Cum Lemnaru şi Matulevicius nu rup gura târgului, Pena ar putea fi atacantul de care Grigoraş are nevoie. Pena a avut o evoluţie de senzaţie în ultima etapă când a marcat un hat-trick în Giuleşti contra Rapidului şi a adus victoria celor de la Oţelul cu 3-2. „Ce va fi din 2013 vom vedea. Sunt onorat că o echipă precum Pandurii mă doreşte. De la Oţelul n-am vorbit cu nimeni despre prelungirea contractului, dar, probabil, o vom face în următoarele săptămâni”, spune atacantul care intră în această iarnă în ultimele 6 luni de contract cu gruparea gălăţeană. Pena a mai lucrat cu Grigoraş la Oţelul şi a fost dorit şi în vară de antrenorul pandurilor.

27 – de goluri a marcat Pena în liga 1 în 129 de meciuri. Atacantul de 27 de ani e evaluat la 650 de mii de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: