Plecări din UNPR după protocolul cu PSD

Marius Vlaicu, vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, filiala Gorj, a făcut primele declaraţii cu privire la alianţa ACS, consfinţită joi de Tribunalul Bucureşti dintre PSD şi UNPR. Vlaicu a ţinut să precizeze că UNPR susţine guvernul Ponta şi măsurile luate de acesta. Vlaicu a mai spus că UNPR îşi doreşte un colegiu în Camera Deputaţilor şi că este posibil ca Leonida Belgher să fie susţinut pentru colegiul 2 la parlamentare.

Rep.: Ce implică această alianţă dintre UNPR şi PSD?

M.V: Pot să vă spun că în luna iulie, conducerile PSD şi UNPR au semnat un protocol de colaborare şi un regulament de organizare şi funcţionare a alianţei politice de centru stânga. Mi se pare o alianţă normală pentru că sunt două partide de centru stânga şi mai ales pentru UNPR care a fost în guvernul Boc şi guvernul Ungureanu, a susţinut aceste guverne, nu a fost partidul care a trădat guvernul Ungureanu dar suntem partidul care susţinem guvernul Ponta pentru stabilitate şi pentru a rezolva problemele cetăţenilor. Urmează ca noi în teritoriu să primim protocolul de colaborare.

Rep.: Vă veţi susţine reciproc la alegerile parlamentare?

M.V: Ne-am dori să obţinem un post de parlamentar, am spus-o şi la nivel central înainte de alegerile locale însă văzând rezultatele voturilor, eu cel puţin am renunţat la ideea de a obţine un colegiu. Dar, am colegi care vor asta în continuare. Domnul consilier Leonida Belgher zice că şi-ar dori o candidatură pe colegiul 2. Dacă îşi doreşte şi nu are şanse şi protocolul de colaborare cu PSD-ul nu împiedică acest lucru, dacă şi Biroul Politic Permanent îl validează îl susţinem.

Rep.: Au fost plecări din UNPR odată cu această alianţă?

M.V: Da, au fost plecări şi pot să şi nominalizez. Este vorba de preşedintele organizaţiei UNPR de la Hurezani, domnul Maibarac, care a spus că dacă se va consfinţi această alianţă se retrage. Am încercat să-i explicăm cum este în politică dar a zis că nu se regăseşte. A mai fost un coleg de la Scoarţa şi domnul Belgher care a spus că ar vrea să plece dacă se face alianţa. În ceea ce mă priveşte, eu sunt un om de stânga, că sunt la UNPR sau la PSD, rămân de stânga pentru a rezolva problemele cetăţenilor.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: