Pleşoianu: Voi candida la prezidenţiale într-un fel sau altul

Liviu Pleşoianu, care s-a clasat pe locul al doilea după Viorica Dăncilă la alegerile pentru funcţia de presşedinte al PSD, spune că nu se mai regăseşte în noua linie ideologică a conducerii PSD, dar că în partid sunt mulţi oameni de calitate cu care rezonează. Pleşoianu spune că doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale indiferent dacă este susţinut sau nu de PSD.

“S-a văzut că sala a rezonat cu mesajul meu. Până la urmă, exact cum spuneam dimineaţă când mă întrebaţi cu ce gânduri vin, am venit cu un singur gând, să transmit mesajul oamenilor mulţi, simpli, de acasă şi cred că de aceea a şi rezonat sala, pentru că exact ăsta este lucru pe care îl gândesc şi ei, asta sunt mesajele pe care ar vrea să le audă de la noi, dincolo de calculele care s-au făcut şi mandatele care s-au dat”, a afirmat Pleşoianu.

El recunoaşte că nu se aştepta să obţinuă numărul de voturi pe care l-a avut. “Eram mulţumit de orice fel de rezultat. Sigur că e un număr nesperat de mare de voturi, sincer nu mă aşteptam la numărul acesta mare de voturi. Sunt mulţumit că am putut să exprim ceea ce cred şi ceea ce simt, că mi-am pastrat discursul pe care l-am avut şi acum un an şi acum doi ani şi acum trei ani”, a precizat Pleşoianu.

El a mai spus că se regăseşte în PSD, dar nu şi în noua linie ideologică a conducerii partidului. Întrebat dacă nu va fi susţinut de PSD pentru alegerile prezidenţiale va pleca din partid, Pleşoianu a răspuns: “Poate voi fi susţinut, dacă nu voi fi susţinut voi anunţa la momentul respectiv ce voi face mai departe Am spus că voi candida şi voi candida, într-un fel sau altul”.

Vizualizări: 1,519

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: