Ploile încurcă lucrările agricole de toamnă

Precipitaţiile din aceste zile au dat peste cap programul campaniei agricole de toamnă. Dacă pe timpul verii, agricultorii se plângeau din cauza secetei acum ploile le încurcă planurile. Specialiştii Direcţiei Agricole Gorj spun că există riscul de a se întârzia cu înfiinţarea culturilor de păioase, fiecare zi de întârziere având ca efect diminuarea producţiei de anul viitor.

Ploile din ultimele zile au încurcat programul campaniei agricole de toamnă. În această perioadă, trebuiau să se finalizeze lucrările de recoltare a porumbului şi să se înfiinţeze culturile de păioase. Dacă recoltarea porumbului se mai poate amâna, în cazul înfiinţării culturilor de păioase lucrurile sunt mai complicate. Specialiştii Direcţiei Agricole Gorj spun că lucrările de înfiinţare a culturilor de păioase trebuie finalizate până la data de 20 octombrie, în caz contrar existând riscul de a se diminua producţia de anul viitor. „Din cauza ploilor s-au stagnat lucrările de recoltare a porumbului şi de înfiinţare a culturilor de păioase. Dacă la porumb recoltarea se face manual şi se va putea lucra imediat după ce se vor opri ploile, pentru înfiinţarea recoltei de grâu nu se va putea intra cu utilajele atâta timp cât pământul este ud. Aici problema este mai complicată pentru că înfiinţarea culturilor de cereale păioase va trebui să se facă până la data de 20 octombrie. După data de 20 octombrie, fiecare zi de întârziere înseamnă diminuarea producţiei de anul viitor. Dacă precipitaţiile vor înceta vom încerca să facem tot posibilul pentru a ne încadra în perioada optimă de înfiinţare a culturii de grâu”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj.

La nivelul judeţului, s-a planificat înfiinţarea culturilor de cereale păioase pe o suprafaţă de peste 11.000 hectare, până în momentul de faţă realizându-se doar aproximativ 20%.  În ceea ce priveşte recoltatul porumbului acesta s-a realizat în proporţie de peste 80%. „Avem de recoltat porumb de pe o suprafaţă de aproximativ 61.000 de hectare, iar până în momentul de faţă s-a recoltat 80-85%. Anul acesta producţia de porumb este bună, avem cam 3300-3500 de kg boabe/hectar”, a mai precizat Ion Popescu.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: