Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

PNL, fără pioni

Revenirea la alegerile parlamentare cu liste de candidați va face mai puțin spectaculoasă lupta electorală din această iarnă. Gorjul avea în mod tradițional opt parlamentari, dar în 2012 anomaliile legii electorale au făcut să avem 11 aleși. Cum numărul de alegători a scăzut dramatic în ultimii ani din cauza migrației, Gorjul ar putea rămâne cu doi senatori și cinci deputați.

Primul partid care a anunțat listele în Gorj este PNL. Partidul speră la un senator și doi deputați, care ar fi Tudor Barbu, respectiv Dan Vîlceanu și Severus Militaru. Următorii pe listă ar avea menirea să dea valoare, să insufle un spirit de echipă, dar se pare că nu este așa. Marcel Romanescu susține că îl bate gândul retragerii, după ce a fost pus pe locul al treilea la deputați. Constantin Bobaru, primarul de la Bumbești Jiu, a spus deja că se retrage, gânduri similare având și alții din liste, cum ar fi Dumitru Leuștean ori Rodica Ghimiș. PNL dă astfel un semnal îngrijorător, dă semnalul că nu este o echipă, dar și că liberalii de pe locurile eligibile nu au de fapt susținerea partidului. Nimeni nu vrea să facă figurație pe lista de candidați a PNL Gorj, din cauza celor din fruntea listei, nu pentru că și-ar dori toți locuri eligibile.

PSD Gorj a vorbit până acum de candidatura sigură a lui Victor Ponta la deputați, fiind susținut și Ion Călinoiu la Senat. Dacă va candida Călinoiu, cel mai probabil actualul senator Costoiu va sta pe tușă. La deputați, în afară de Ponta doar Weber a mai rămas prin partid, deputații Iriza, Popeangă și Khraibani luându-și zborul. PSD poate miza pe un senator și doi deputați, chiar dacă își va propune unul plus trei. Chiar dacă aceștia vor fi în primă fază Călinoiu, Ponta și Weber, cei din continuarea listei ar putea spera că problemele penale ale primilor doi le vor face mandatele mai scurte.

Un loc de deputat de Gorj ar trebui să revină unuia din partidele mici. Dacă luăm în calcul localele, probabil că postul va fi al ALDE, de unde dorința lui Dian Popescu de a nu mai candida la Senat, ci la Camera Deputaților. La PMP Gorj, primul loc la deputați i-ar putea reveni fostului director al CE Rovinari, Gheorghe Davițoiu, cu oarece susținere în rândul sindicatelor. Luptă însă de pe margine și Ion Săvoiu, bine relaționat cu liderii PMP de la București. PSRo, suspriza plăcută de la locale, va face figurație la parlamentare, după ce liderul Marian Rotaru a obținut un post de director subordonat primăriei Tg Jiu. Uniunea Salvați România a lui Nicușor Dan nu dă semne că este interesată de Gorj, iar Partidul România Unită a avut un rezultat sub așteptări la locale.

Una peste alta, va conta mai mult lupta din interiorul partidului pentru impunera unora în fruntea listelor, decât bătălia electorală propriu-zisă.

Vizualizări: 528

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: