Duminică, imediat după cafea. Ploaia care ropotește pe pervaz pare să-mi transmită mesaje în cod Morse. Deși n-am știut niciodată Morse, pot să pariez că-mi spune să nu merg la vot. Dacă nu mi-o spune ploaia, atunci frigul cu siguranță mă sfătuiește să stau în casă. De pe masă, însă, îmi zâmbesc micile mite electorale pe care le-am găsit în punguțe agățate de clanță. Să mi se dea direct nu accept, dar cadourile discrete lăsate la ușă le bag în casă, din politețe măcar.

Am o brichetă de la USL și-un desfăcător de sticle de bere de la ARD. Pe bricheta USL sunt chipurile lui Videanu, Udrea, Băsescu. ”Sunt tot ei”, mi se spune. Deci USL-ul mă îndeamnă să nu votez. Să nu votez contracandidații, e drept, dar nu înțeleg de ce i-aș vota pe ei. Asta o țin secret? Bricheta ARD-istă nu instigă la ură față de adversari, dar nici la dragoste pentru noul și timidul PDL 2.0. Are un mesaj ceva mai abstract, ușor patetic și neintruziv: ”Deschide-ți inima”. Trec peste metafora discutabilă, mai ales că îmi place să cred că inima mea n-are nimic în comun cu o sticlă de bere. Să zicem că am ascultat-o pe madam Boagiu. OK, îmi declar inima deschisă. Acum ce fac cu ea? ... Mulțumesc, deci pot s-o închid la loc.

Mă surprinde că mai există politicieni naivi care cred că electoratul român votează cu inima, în aceste momente economice delicate. De fapt, altele sunt organele pe care le folosim pentru a cântări ofertele oricum subțiri și mincinoase din platformele partidelor. Să-mi deschid inima? La ce bun? Mult mai util mi s-ar părea să-mi cos stomacul.

Până una-alta, ploaia a fost mai convingătoare decât șpaga. Cu jena de a fi acceptat să fiu mituit pentru un serviciu pe care nu l-am îndeplinit, n-am ieșit ieri din casă.