Podaru vrea Cupa Minerul şi la Rovinari

Jiul Rovinari pare a fi cea mai în formă dintre formaţiile gorjene de liga a treia. Chiar dacă nu e o echipă susţinută de minerit, Jiul a acceptat invitaţia de a juca la Cupa Minerul pe care a şi câştigat-o şi a fost la un pas de a lua şi supercupa în meciul cu Pandurii. Cei care au bătut satelitul Pandurii II în finala de la Cupa Minerul n-au mai avut forţa de a trece şi de echipa mare deşi jucătorii lui Grigoraş nu se aflau în cea mai bună formă. Preşedintele  celor de la Jiul, Constantin Podaru, s-a declarat onorat de invitaţia de a lua parte la o cupă a minerilor, deşi echipa sa nu e susţinută de minerit, şi promite că va organiza viitoare ediţie a întrecerii la Rovinari. "Am fost onoraţi de invitaţia la Cupa Minerul. Pe undeva şi noi Jiul Rovinari ne găsim în marea echipă a fotbalului gorjean iar echipa Jiul este şi ea ca şi produs al mineritului. Şi noi ne identificăm cu mineritul şi energia din Gorj. Am fost onoraţi că am fost invitaţi şi ne-am onorat cartea de vizită", a spus Podaru după ce echipa sa a furnizat marea surpriză şi a încurcat prim divizionara din Târgu Jiu în supercupă: "Am cerut jucătorilor doar să joace fotbal. Şi cred că am arătat fotbal de calitate la acest turneu, atât putem acum dar poate pe viitor vom arăta mai mult. M-aş bucura ca la anul Cupa Minerul să se dispute la Rovinari şi, de ce nu, să o câştige Minerul Motru. Dar cred că şi Rovinariul are dreptul la asemenea spectacol. M-aş bucura mult ca şi noi să organizăm un astfel de eveniment care iată că aduce oamenii la stadion şi care aduce mai ales toţi oamenii de fotbal din judeţ în acelaşi loc". Câteva mii de spectatori au luat loc în tribune la Cupa Minerul iar la Supercupa de duminică seara tribuna oficială era plină deşi nu juca echipa locală.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: