Moartea neaşteptată a poetului Grigore Vieru a întristat multă lume. Marele poet de peste Prut a avut mulţi prieteni în România, mulţi dintre ei gorjeni. Unul dintre prietenii regretatului poet este Vasile C. Vulpe, cunoscut gorjenilor mai ales pentru activitatea sa în domeniul minier, unde a brevetat numeroase invenţii. Pe Vasile C. Vulpe l-a legat de poetul Grigore Vieru o prietenie de peste 20 de ani, dovadă în acest sens fiind şi multele autografe pe care le-a primit de la marele artist. În semn de omagiu pentru poetul Grigore Vieru, prietenul său gorjean a apelat la redacţia „Pandurul“ pentru a face cunoscute crâmpeie din viaţa artistului. Iată scrisoarea primită la redacţie de la cititorul nostru Vasile C. Vulpe.

„Stimaţi Concetăţeni,

Dragi români,

Având în vedere cunoştinţa mea despre Dl. Grigore Vieru, de 23 de ani, din care 20 de ani ne cunoaştem personal, întâlnindu-ne de mai multe ori, lucru ce îl pot dovedi cu autografe scrise de dânsul la adresa mea, de acum încolo le voi păstra ca pe o icoană sfântă.

Cum l-am cunoscut pe dl. poet Grigore Vieru?

Eu, în toată viaţa mea, am purtat cu mine o carte de scrieri de Eminescu şi despre Eminescu.

În anul 1987, participând la un concurs pe teme de invenţii şi inovaţii la Ploieşti, întâmplarea a făcut să fiu cazat la hotel cu domnul inginer Paţ Traian, sef serviciu tehnic Maşini grele Bucureşti, sigur eu mă delectam prin a citi din acea carte (îmi plac foarte mult poeziile lui Eminescu). La un moment dat, mă întreabă domnul Paţ: Tovarăşe Vulpe, văd că citiţi pe M. Eminescu. Vă place aşa de mult?. Eu am răspuns: da, foarte mult. Bine, dar pe poetul Grigore Vieru, din Basarabia de dincolo de Prut, l-aţi cunoscut? Eu am zis că nu. Atunci dânsul mi-a recomandat să citesc o carte de poezii de Grigore Vieru, că se găsesc şi în librăriile noastre. Am început să caut acea carte numită Rădăcina de Foc. Am căutat-o, dar n-am găsit decât într-o librărie în Craiova, pentru care mi-au cerut valută. Mărturisesc sincer că la vremea aceea nici nu ştiam eu ce înseamnă valută.

După o perioadă de 2 – 3 ani mă trezesc prins de umăr, eram pe Calea Victoriei în Bucureşti şi, când mă uit în urmă, surpriză! Era domnul Paţ şi prima vorbă a fost: Tovarăşul Vulpe, ai găsit cartea Rădăcina de Foc? Am zis că nu, era în 15 iunie 1989, apoi a zis dânsul: Vino cu mine! Era o librărie undeva aproape, am mers cu dânsul la librărie, a scos din buzunar 41 lei, a luat cartea şi mi-a făcut-o cadou, cu rugămintea să o citesc, a mai scos din buzunar 25 de lei şi mi-a cumpărat o agendă medicală, pe care mi-a dat-o cu autograf şi o urare, să am agenda, dar să n-am nevoie de ea.

Terminasem treburile prin Bucureşti, fusesem în delegaţie în interes de serviciu. De la întâlnirea noastră am mers direct la tren, nerăbdător am abandonat cartea cu Eminescu pe care o aveam ca de obicei cu mine şi am început să citesc Rădăcina de Foc, de Grigore Vieru.

După 5 ore de citit, că atât făcea trenul de la Bucureşti la Târgu Jiu, am zis că eu trebuie să cunosc personal acest om. În anul 1991 am auzit la radio că poetul Grigore Vieru din Basarabia se află la tratament la Băile Herculane, am luat la telefon staţiunea şi am vorbit personal cu domnul director, pe care l-am întrebat dacă este adevărat şi mi-a zis că da.

A doua zi, la ora 2, am plecat la Herculane. Întrucât am ajuns prea devreme, am stat la poarta hotelului până la 7.30, am întrebat portăriţa unde este cazat, era la etajul 3, am mers, am aşteptat în hol pe un fotoliu până am auzit mişcare în apartament. Am bătut la uşă şi mi-a răspuns o doamnă, era soţia dânsului. I-am spus că vreau să vorbesc cu domnul Grigore Vieru şi a zis că da, dar aşteptaţi puţin. Aşa am făcut, la un moment dat s-a deschis uşa şi atunci când l-am văzut m-am aşezat în genunchi în faţa dânsului şi am început să citesc din scrisoarea ce o aveam pregătită de acasă, intitulată Închinare poetului Grigore Vieru. Dânsul s-a aplecat asupra mea să mă ridice. Dându-mi seama de efortul ce trebuia să-l facă, eu ştiind că era bolnav, m-am ridicat şi m-a invitat în apartament. În momentul acela am terminat cititul Închinării, i-am făcut cadou trei cărţi ediţia 1932-1936 şi i-am cerut permisiunea să ne mai întâlnim. A zis că da, mi-a dat un număr de telefon, i-am mulţumit şi am plecat. Fac precizarea că aşezarea în genunchi s-a datorat superiorităţii dânsului faţă de mine, care mi s-a întipărit în minte după ce am citit cartea ce mi-o făcuse cadou domnul Paţ Traian, în care este scrisă şi poezia Odă lui Mihai Eminescu şi mamei sale Endochia, pe care o ştiu pe dinafară.

Au urmat apoi întâlnirile care au culminat cu aducerea dânsului în Gorj, prima dată cu sprijinul domnului Gârbaciu de la cultură în vremea aceea şi a domnului prefect Greblă Toni şi a doua oară, cu sprijinul domnului director general al CNLO, ing. Baican Gavril.

Precizez că şi prima şi a doua dată mi s-a dat maşină cu care l-am adus de la Bucureşti, de către Citex şi apoi SNLO.

La prima aducere în Gorj al domnului Grigore Vieru l-am dat în primire domnului Viorel Gârbaciu, care s-a ocupat de dânsul în toată perioada cât a stat în Gorj.

La a doua venire era de Ziua Minerului din 2001, domnul Baican a zis să mă ţin aproape de dl Vieru, pentru că îl cunosc şi îi ştiu păsurile. Am participat cu dânsul la masa festivă de la Vila Glogoveanu din Glogova, unde m-am îngrijit de dânsul până la plecarea în Bucureşti.

Îmi aduc aminte de un episod, stând la masă a început să dea ceva picuri de ploaie. Dânsul era în cămaşă, fără haină, m-am dezbrăcat eu de haină şi i-am pus-o pe umeri dânsului, dar a zis că nu este nevoie.

Am făcut acest gest deoarece ştiam că este şubred cu sănătatea şi eu aveam toată răspunderea pentru dânsul, mai cu seamă că ştia toată familia dânsului că eu am insistat să îl aduc în Gorj (un an de zile), cu vizite la dânsul când era în Bucureşti, cu telefoane la Bucureşti şi Chişinău.

Am făcut acest lucru deoarece ştiam ce înseamnă Mihai Eminescu, pe care dânsul îl iubise atât de mult, iar eu îi iubeam în aceeaşi măsură, atât pe Mihai Eminescu, cât şi pe Grigore Vieru.

Eu mai aveam şi am şi acum obligaţie faţă de basarabenii care au contribuit la creşterea şi educarea mea de la 7 la 18 ani, lucru ce l-am publicat şi în Glasul Naţiunii la Chişinău, cu recunoştinţă, dragostea dânsului pentru poporul român şi pentru întregirea neamului românesc, cred că ar trebui să i se facă un bust din bronz pe un soclu de 10 m înălţime undeva în Târgu Jiu.

Întâlnirile le pot documenta cu autografele pe care le deţin din partea dânsului.

În amintirea veşnică,

Scris cu ocazia decesului poetului Grigore Vieru, din Basarabia, azi, 18.01.2009, cu lacrimi în ochii mei, îl rog pe Dumnezeu să-l aşeze în rândul celor drepţi, acolo, în viaţa veşnică şi să ne mai dea asemenea oameni, care prin lupta lor să-i împlinească visul de întregire a neamului românesc, vis cu care s-a născut şi a murit.

Vulpe C. Vasile, fost locuitor al satului Poiana, Rovinari, judeţul Gorj, timp de 50 de ani, perioadă în care l-am cunoscut pe dl Vieru. În prezent strămutat în comuna Drăguţeşti, sat Cârbeşti, pentru exploatarea cărbunelui şi din subsolul proprietăţii mele şi a soţiei mele, din Poiana, Rovinari.

Vulpe C. Vasile