Poliţia Comunitară îşi ia maşini prin programul „Rabla“

Şase dintre maşinile de intervenţie ale Poliţiei Comunitare Târgu Jiu vor ajunge în curând la Remat. În locul lor vor fi achiziţionate doar două autoturisme. Şeful Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, Ion Tudor, susţine că a solicitat înnoirea parcului auto întrucât o parte dintre autoturismele folosite la intervenţii sunt vechi de peste 20 de ani şi îngreunează astfel acţiunea de prindere a infractorilor. „Vom profita de faptul că programul Rabla este în plină desfăşurare şi vom casa cele şase autoturisme. Nu avem bani să cumpărăm tot atâtea câte casăm ci doar două însă vor fi suficiente, decât şase proaste mai bine două cu care să-ţi poţi face treaba. Vom plăti pe lângă cei 25.000 de lei cât vom încasa pentru cele şase maşini încă 40.000 de lei”, a precizat Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu Jiu. Poliţiştii comunitari susţin că s-a întâmplat să întârzie la intervenţii din cauză stării proaste a autoturismelor cu care se deplasează. „Noi ne facem treaba cu ele însă avem nevoie de maşini noi pentru că s-a întâmplat ca acestea vechi să ne lase”, a spus un poliţist comunitar. În prezent Poliţia Comunitară din Târgu Jiu are în dotare 18 autoturisme însă opt dintre ele stau în parcare întrucât nu funcţionează.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: