Poliţia Locală caută persoanele fără adăpost

Poliţia Locală a municipiului Târgu Jiu a făcut aseară razii pentru identificarea persoanelor fără adăpost. ”Persoanele fără adăpost găsite de polițiștii locali pe străzile orașului, în gară sau scări de bloc vor fi ridicate și îndrumate către Centrul Social de Urgenţă „Casa Iris” din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Acestea vor beneficia de hrană, condiţii corespunzătoare de cazare, igienă corporală, asistenţă medicală primară şi supraveghere”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale. De la începutul anului până în prezent, patrulele Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au identificat, în zonele orașului, 6 persoane fără adăpost, doar una acceptând internarea în centrul social. ”Facem un apel către cetăţenii municipiului Târgu Jiu să sune la numerele de telefon, 0253.225.434 și 0720.202.082, disponibile 24 de ore din 24, în cazul în care observă persoane adăpostite în spații improprii”, anunţă Poliţia Locală din Târgu Jiu.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: