Politicienii gorjeni au dat mâna cu Mihai Viteazul

Politicienii din Gorj s-au înghesuit duminică să se fotografieze cu Mihai Viteazul, pentru a posta apoi imaginile pe paginile de socializare. Cei mai mulţi s-au limitat la fotografii de grup, dar unii au ţinut să dea mâna cu voievodul.

Teatrul „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu s-a implicat duminică în manifestările din Poiana lui Mihai. Scene de acum mai bine de 400 de ani au fost reconstituite de actori. Cavalerii s-au înfruntat călare, cu săbii ori suliţe şi s-au tras focuri de armă. Evenimentele fac parte din seria celor dedicate împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire. „Port o cămaşă de zale care cântăreşte în jur de 15 kilograme, o cagulă de zale care cântăreşte în jur de cinci kilograme, un coif”, a spus unul dintre soldaţi.

Actorul care l-a interpretat pe Mihai Viteazul a fost Valeriu Bîzu. „A fost emoţionant momentul în sine. Sunt pentru prima dată în acest loc şi joc pentru prima dată acest rol. A fost emoţionant nu numai pentru mine, ci şi pentru colegii mei”, a spus Valeriu Bîzu.

La reprezentaţie au asistat mulţi politicieni, care au ţinut la final să se fotografieze cu voievodul şi să pună imaginile pe pagina de socializare.

Situată la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, „Poiana lui Mihai” este cunoscută ca locul unde s-a oprit Mihai Viteazul în toamna anului 1600 pentru ultima dată înainte de a trece în Transilvania şi apoi a merge la Viena.

Legenda spune că la Schela a murit calul lui Mihai Viteazul, semn că animalul a prevestit pericolul care-l păştea la trecerea peste munţi. Mihai Viteazul a ignorat semnele şi şi-a continuat drumul pe jos. El a trecut spre Transilvania înfruntând soarta care urma să-i curme viaţa peste doar opt luni.

Vizualizări: 567

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: