Polițista criminală – s-a sinucis după ce și-a omorât mama și bebelușul de 6 luni!

Șoc la Bălești, unde o polițistă și-a pus capăt zilelor după ce și-a împușcat mama și fiul de doar 6 luni. Agenta a folosit arma din dotarea soțului său, polițist și el, care o deținea legal la domiciliu, după cum a transmis IPJ Gorj. Pentru localnici șocul este cu atât mai are cu cât familia de polițiști stă la nici 100 de metri de locul în care în noaptea de vineri spre sâmbătă s-a produs o altă nenorocire, 2 tineri murind și alți 3 fiind grav răniți într-un accident rutier.

Duminică seara, cu puțin înainte de ora 19.00, sătenii din Ceauru au ieșit cu mic cu mare la poartă, speriați de împușcăturile care s-au auzit dinspre casa în care locuiau Adela și Constantin Lăpădat, ambii agenți de poliție. La scurt timp după împușcături la locuința celor doi au început să vină echipaje medicale, dar și de la Poliție, pentru vecini devenind evident că s-a întâmplat ceva foarte grav.

Nimeni nu a știut despre ce este vorba la început, dar în scurt timp oamenii s-au lămurit. „A fost o bubuitură, așa am crezut inițial. Ne-am gândit că iar s-o fi produs un accident, dar apoi s-a auzit ca o împușcătură și lumea a ieșit să vadă ce se întâmplă. După câteva minute au început să apară salvările și au oprit la ei la poartă. Erau niște oameni pașnici, respectuoși, nu știm ce să mai spunem despre ceea ce s-a întâmplat. Suntem uimiți, pur și simplu. E șocant să afli așa ceva, mai ales că ea și-a dorit foarte mult un bebeluș. Când mă întâlneam cu mama ei, cea împușcată acum, vă spun că avea lacrimi de bucurie. Era tare mândră că are un nepoțel. Nu știu ce se putea întâmpla acum atât de grav încât să se ajungă la așa ceva. Cred că a fost vreo depresie postnatală, să se fi certat mama cu fiica, dar indiferent de ce a fost e păcat că a murit copilașul acela”, a spus o vecină.

 

Primele informații din anchetă

Casa soților Lăpădat, dar și strada pe care se află aceasta, a fost imediat împânzită de agenți de poliție, incidentul fiind unul extrem de grav. Sătenii au fost ținuți la distanță pentru ca prelevarea de probe de către criminaliști să se facă repede și bine. Agentul Constantin Lăpădat a fost cel care a sunat la 112 pentru a da alarma, deocamdată anchetatorii necomunicând unde se afla acesta exact în momentul în care soția sa îi lua pistolul pe care îl avea în dotare pentru a-și omorî mama și fiul. IPJ Gorj a confirmat însă că femeia a fost găsită la intrarea în casă, în timp ce mama ei era într-o altă încăpere.

Surse din anchetă spun că pruncul de doar șase luni a murit după ce în cap i-ar fi fost trase două gloanțe, luni urmând să fie făcută necropsia cadavrelor pentru a se stabili exact cauzele decesului.

„Deplasându-se la fața locului, în comuna Bălești, sat Ceauru, județul Gorj, în interiorul locuinței, polițiștii au găsit și un minor, în vârstă de 6 luni, care a fost transportat la spital, cu leziuni în zona capului. Polițista a fost găsită căzută, lângă ușa de la intrarea în locuință, cu pistolul lângă ea, iar mama acesteia într-o cameră, în pat. La acest moment, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui eveniment. Precizăm că polițista a fost testată psihologic ultima dată în luna mai a anului 2017, înainte de a intra în concediu maternal”, a menționat IPJ Gorj.

 

Cine sunt soții polițiști?

Adela Lăpădat lucra de mai mulți ani la Poliția Transporturi Feroviare Târgu Jiu, șeful său de aici, Daniel Brotea, fiindu-i și naș de cununie, după cum spun cei care au cunoscut-o. Soțul agentei, Constantin Lăpădat, este polițist de mai puțin timp. În 2016 el era pentru și mai puțin timp consilier la Primăria Rovinari, după ce, anterior, lucrase pe un salariu bunicel la Slatina, la fabrica italienilor de la Pirelli.

După o scurtă perioadă petrecută la Rovinari, acesta a reușit să se angajeze în MAI în momentul în care ministerul a făcut angajări din sursă externă. Așa a ajuns agent la Postul de Poliție Mătăsari, duminică seara el urmând să intre în tură dacă nu s-ar fi întâmplat nenorocirea. Foștii colegi de la Slatina au fost printre primii care i-au transmis mesaje de condoleanțe și de îmbărbătare pe contul său de Facebook, la fel cum pe cel al soției mesajele erau de uimire despre cele întâmplate. Unii dintre cei care au lăsat masaje aici și care au cunoscut-o foarte bine pe Adela Lăpădat, au vorbit deschis despre posibilul șoc postnatal pe care îl avea aceasta în ultimele luni, nașterea marcând-o și schimbând-o radical. Rămâne de văzut ce vor stabili anchetatorii în această privință, cercetările în acest dosar fiind unele extrem de complicate și de durată.

Vizualizări: 12,232

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: