Poliţiştii de la municipiu, acuzaţi că ar fi agresat un minor

Rudele a doi minori din Târgu Jiu susţin că aceştia ar fi fost agresaţi de poliţişti în timpul unei anchete. Oamenii legii spun că acuzaţiile împotriva lor sunt formulate pentru a fi împiedicate cercetările.

Doi minori, de 15 şi 17 ani, au fost acuzaţi de o persoană că au furat un motoscuter. Oamenii legii i-au săltat pe cei doi minori, i-au luat la întrebări şi, în cele din urmă, s-au ales cu o serie de vorbe grele la adresa lor. Cei doi minori şi rudele acestora sunt susţinute de un avocat, Narcis Nădrag, care a declarat că i s-a părut suspect modul în care cei doi au fost anchetaţi.

„Nu înţeleg de ce l-au anchetat în lipsa mea, mai ales că băiatul are 15 ani“

Ei le-au povestit rudelor că ieri amândoi au fost duşi la Poliţia Municipală şi anchetaţi pentru furtul unui motoscuter, băiatul de 17 ani declarând că, pe parcursul anchetei a fost bătut cu bastonul de către poliţişti. "Trebuia să mă întâlnesc cu prietenul meu la Poarta Sărutului şi în loc să vină el au venit doi poliţişti, m-au săltat, mi-au dat una şi m-au băgat în maşină. Aici la Poliţie m-au înjurat spunând să recunosc că eu aş fi furat motoscuterul. M-au bătut cu pulanul şi apoi m-au amprentat şi mi-au dat drumul în cele din urmă", spune băiatul, arătându-şi vânătăile de pe mâna stângă.

Mama băiatului de 15 ani susţine cu tărie că fiul său nu e implicat în niciun furt şi le reproşează poliţiştilor cel puţin faptul că l-au audiat pe băiat fără să o anunţe şi pe ea. "De pe la 12 îl aşteptam să vină de la şcoală. L-am sunat de vreo 30 de ori, suna telefonul şi nu răspundea. Am disperat că nu ştiam nimic de el, mai ales că eu îl cresc singură. Apoi mi-a spus un vecin, de fapt m-a întrebat dacă ştiu că am copilul în arest. Am disperat când am auzit, mai ales că nu ştiam pentru ce. Am venit la Poliţie, am stat aici, nu ne-a băgat nimeni în seamă. M-a dus cineva în sală sus şi mi-a cerut să dau declaraţie că ar fi copilul vinovat. Nu înţeleg de ce l-au anchetat în lipsa mea, mai ales că băiatul are 15 ani. El cică nu a luat bătaie, ci celălalt. Am sunat un avocat şi de abia după ce a venit avocatul i-au dat drumul. Pe al meu l-au forţat să spună ceea ce nu-i adevărat. Am citit declaraţia şi mi s-a părut peste măsura lui că ştiu ce-l poate capul, dar mi-au spus că l-au ajutat ei. Nu a furat copilul meu nimic. Eu le-am cerut să facă percheziţie, puteau să vină acasă să caute motoscuterul", spune Georgeta Murgea. Rudele celor doi băieţi au declarat că îi vor reclama pe poliţişti şi vor cere o anchetă, minorii fiind duşi aseară la spitalul judeţean pentru a obţine certificat medical cu care să probeze ulterior loviturile pe care susţin că le au.

A fost declanşată o anchetă internă

Oamenii legii resping acuzaţiile ce sunt formulate împotriva lor şi spun că toate procedurile legale au fost respectate în cazul celor doi minori. Chiar şi aşa, a fost declanşată o anchetă internă. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, afirmă că un martor asistent a fost permanent alături de minori pe parcursul cercetărilor tocmai pentru a fi evitate eventuale acuzaţii de acest gen. "În baza probatoriului administrat până acum s-a stabilit că cei doi sunt suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni pe raza municipiului. Au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, unde au fost audiaţi în prezenţa unui martor asistent cu privire la faptele de care sunt suspectaţi. Nu au fost agresaţi, iar toate susţinerile lor vor fi verificate, deşi nu au făcut nicio plângere la Poliţie până acum", a spus Tică.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: