Poliţiştii gorjeni, în acţiune pe drumurile din Gorj

S-a urcat băut la volan şi a căzut în plasa poliţiştilor. Este vorba de un gorjean care a fost depistat în trafic sâmbătă noaptea în timpul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii Biroului Rutier în cinci zone din Târgu-Jiu. Marius Sucel este poliţistul care l-a depistat de gorjeanul care s-a urcat la volan în stare de ebrietatea.

La intrările în oraş dar şi pe principalele artere de circulaţie din municipiu au fost instituite 5 filtre pentru depistarea şoferilor care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Acţiunea face parte dintr-un program naţional, a declarat inspectorul Florin Tzicko.

În cele patru ore petrecute în stradă, Marius Surcel cunoscut ca fiind spaima şoferilor care se urcă băuţi la volan, fiind fruntaş la numărul de premise reţinut pentru alcool, a oprit în trafic un şofer băut. Rezultatul arată că aţi consumat alcool, aveţi o concentraţie de 1.35 în aerul expirat şi trebuie să mergem să recoltăm probe biologice, l-a anunţat Surcel pe şoferul prins cu mâţa-n sac. În faţa poliţiei, şoferul a găsit şi o explicaţie. ”Am băut nişte bere. Nu ştiam că trebuie să plec de acasă. Mi-a murit un cumnat tânăr şi trebuia să mă duc la el. Nu a avut cine să-şi conducă maşina şi ar fi trebuit să iau un taxi. Nu mă aşteptam să mă oprească poliţia. Acum asta este. Nu am ce face“, a spus gorjeanul care a rămas fără permis.

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: