Poliţiştii locali, uşor de confundat cu cei de la Circulaţie
Poliţiştii locali postaţi în mijlocul intersecţiilor sunt uşor de confundat cu cei ai Poliţiei Rutiere datorită uniformelor asemănătoare. Chiar dacă nu au dreptul de a ridica permise de conducere sau de a aplica amenzi pentru depăşirea vitezei legale, poliţiştii locali au devenit spaima şoferilor. Şeful Poliţiei Locale spune că cei 26 de poliţişti cu atribuţii pe linia rutieră vor urma cursuri de pregătire cu specialiştii din cadrul Poliţiei Naţionale.
Poliţiştii locali au devenit spaima şoferilor deoarece sunt uşor de confundat cu cei ai Poliţiei Rutiere. Uniformele de culoare neagră, vesta fosforescentă şi noile caschetele cu coafă albă ale poliţiştilor locali, aflaţi în intersecţii, îi fac pe conducătorii auto să folosească centurile de siguranţă şi să apese mai încet pe acceleraţie. Chiar şi în aceste zile friguroase, ei pot fi văzuţi în centrul oraşul, spre deosebire de colegii de la Rutieră care preferă să stea în maşini.
Şeful Poliţiei Locale spune că oamenii săi fac echipe mixte cu cei de la Circulaţie şi uneori se pot confunda datorită caschetelor cu coafă albă, devenite obligatorii după desfiinţarea Poliţiei Comunitare. “Odată cu înfiinţarea Poliţiei Locale, cei 26 de poliţişti cu atribuţii pe linie rutieră poartă caschete cu coafă albă. Deşi fac echipe mixte cu cei de la Rutieră, Poliţiştii Locali îi amendează pe cei care parchează neregulamentar. De asemenea, pot opri autoturismele care intră pe străzi cu accesul interzis sau în zonele rezidenţiale. Ei nu au dreptul să ridice permisul de conducere şi nici să aplice sancţiuni celor care depăşesc viteza legală ci doar să-i înştiinţeze pe colegii de la Circulaţie”, a declarat Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu Jiu.
Cursuri de pregătire pentru poliţiştii locali
Odată cu înfiinţarea Poliţiei Locale, agenţii vor trebui să urmeze şcoli de poliţie şi să efectueze cursuri militare. De asemenea, la Târgu Jiu vor fi detaşaţi specialişti ai Poliţiei Naţionale în vederea instruirii poliţiştilor locali. “Începând din luna martie, odată ce vremea va permite, poliţiştii locali vor participa la cursuri de pregătire ce vor fi efectuate de către specialiştii din cadrul Poliţiei Naţionale”, a mai precizat Ion Tudor.