Târgujienii cer semnalizarea intersecţiei de la Lido

Tot mai mulţi părinţi depun sesizări la Primăria Municipiului Târgu Jiu în speranţa că în intersecţia de la Lido vor fi montate semafoare. Aceştia se tem pentru viaţa copiilor lor, care trec zilnic strada pentru a ajunge la şcolile generale din apropiere, respectiv „Pompiliu Marcea” şi „Constantin Brâncuşi”. În ultimul timp mai multe accidente de circulaţie, unele dintre ele mortale, s-au petrecut în zona 9 mai deoarece şoferii nu acordă prioritate pe zebre. La ora actuală intersecţia este semnalizată doar de două lumini intermitente.

Cetăţenii care locuiesc în zona Lido sunt îngrijoraţi de fiecare dată când copii lor merg la şcoală sau se joacă în parcul din faţa blocului. Părinţii elevilor spun că deşi în intersecţia străzilor 9 Mai cu Nicolae Titulescu au avut loc foarte multe accidente de circulaţie, nici până acum nu a fost montat aici un semafor. Doar două lumini intermitente anunţă şoferii că acolo este o trecere de pietoni. „Ar trebui să pună semafor. Este periculoasă această intersecţie. Eu sunt bunică şi îmi e frică pentru copii”, spune doamna Cojocaru. Mai mult decât atât, unii dintre locuitorii din zonă spun că au fost accidentaţi de şoferii care au luat cu viteză curba. Un semafor, spun aceştia, i-ar scăpa de aceste pericole. „Normal că trebuie montat semafor. Şoferii nici nu te lasă să treci cu copii. Dacă te duci la Primărie nu te bagă nimeni în seamă. Au dat şi peste mine cu maşina când eram la mijlocul zebrei, că nu m-au văzut. Acum îmi e frică şi prefer să stau mai mult la trecere şi să las maşinile să treacă decât să mă mai lovească. Nu ştiu ce au vrut să facă ei aici. Am un copil care merge la grădiniţă”, spune o mămică. „Şoferii nu respectă normele de circulaţie. Au fost atâtea cazuri când aici au fost loviţi oameni pe trecere. Aici trebuie să stai o jumătate de oră ca să reuşeşti să treci strada. Cred că un semafor ar fi foarte necesar în această intersecţie, mai ales că în apropiere este şi un parc în care se strâng foarte mulţi copii, iar la mici distanţe sunt şcolile generale 11 şi 12”, mai menţionează o bunică.

Semaforizare din primăvară

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, cunoaşte această situaţie. Acesta a menţionat recent într-o emisiune că problema va fi rezolvată în această primăvară.

„Am primit în toamna anului 2010 trei sesizări din zonă. Semaforizarea intersecţiei din zonă este prinsă în programul de investiţii pe 201. Când timpul va permite, în primăvară se vor monta semafoare pe intersecţia Nicolae Titulescu-9 Mai”, a declarat Florin Cârciumaru.  

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: