Poluarea Jiului, amendă de 15.000 de lei

O firmă din Valea Jiului, care se ocupă de spălarea cărbunelui la preparaţia de la Coroieşti, a fost sancţionată de Garda Naţională de Mediu pentru poluarea râului Jiu de la sfârşitul săptămânii viitoare. Comisarul şef adjunct de la nivel naţional, Ion Tudor, spune că amenda este în cuantum de 15.000 de lei, Garda de Mediu stabilind că poluarea a fost una accidentală. Acesta declară că firma care a primit sancţiunea făcea probe la o nouă instalaţie de spălare a prafului de cărbune şi pentru că nu au fost puse la punct toate amănuntele tehnice, a fost posibilă poluarea Jiului. Firma a luat amenda pentru că nu a anunţat la timp autorităţile de producerea incidentului, oficialii Gărzii de Mediu discutând ieri cu reprezentanţii acesteia pentru ca astfel de accidente să nu mai aibă loc. Ion Tudor spune că la sfârşitul săptămânii va avea loc o întâlnire şi cu alţi agenţi economici din Valea Jiului, implicaţi în poluarea râului Jiu, comisarul şef adjunct promiţând că va avea grijă ca apa râului să fie cât mai curată de acum încolo şi la Târgu Jiu să nu mai ajungă toate mizeriile pe care Jiul le aduce de peste munţi.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: