Ponta a început războiul cu presa

Nici nu a început bine să scadă în sondaje din cauza proastei guvernări, că Victor Ponta a şi găsit soluţia de a reveni. Închide gura presei care nu aparţine liderilor USL pe de o parte, iar pe de altă parte deschide robinetele companiilor de stat către presa menită să îi denigreze pe adversarii săi politici.

Prima ţintă a lui Victor Ponta a fost OTV. Firma lui Dan Diaconescu era în insolvenţă, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului a făcut o regulă nouă, cine nu plăteşte o amendă, pierde licenţa. O societate în insolvenţă este condusă de un administrator stabilit de judecător, acesta nu a considerat amenda CNA o prioritate, astfel că televiziunea OTV a fost închisă.

O altă televiziune a cărei licenţă este deţinută de o firmă aflată în insolvenţă este Realitatea TV. Cum această televiziune respectă standardele de media, nu a luat amenzi pe bandă rulantă ca OTV, aşa că nu a putut fi închisă de CNA. Realitatea TV s-a plasat de câteva luni pe un culoar extrem de critic la adresa guvernării şi a fost primul post de televiziune care a dat atenţia cuvenită protestelor din Piaţa Universităţii, împotriva proiectului Roşia Montană. Ei bine, pentru închiderea Realitatea TV, Ponta a găsit o altă soluţie. A strecurat în noul Cod al insolvenţei o prevedere potrivit căreia firmele care sunt în insolvenţă pierd automat licenţele de radio şi televiziune. Pentru toate celelalte firme, insolvenţa are două variante: reorganizarea judiciară, dacă instanţa consideră că societatea poate fi redresată, şi falimentul, dacă nu mai este nimic de făcut. Ponta a considerat că pentru firmele de media varianta trebuie să fie una singură – falimentul.

Presa nu trebuie favorizată, cum se întâmpla pe vremea lui Iliescu, când nimeni din branşă nu catadicsea să-şi plătească impozitele şi taxele. Dar nici nu trebuie controlată prin intermediul contractelor cu companiile de stat pentru unii şi a controalelor abuzive pentru alţii, aşa cum a făcut Adrian Năstase în ultimii doi ani de guvernare. Presa nu trebuie nici jignită, aşa cum în mod repetat a făcut Băsescu.

Era cândva o vorbă, că nimeni nu a câştigat un război cu presa. Din păcate, cred că Traian Băsescu, susţinut din umbră de Ponta, va câştiga războiul cu Antenele lui Voiculescu. Dar asta nu va însemna că a câştigat războiul cu presa. Mai ales în această epocă a Internetului, oricine închide un ziar trebuie să ştie că deschide zece bloguri, oricine închide o televiziune deschide alte porţi de comunicare. Pentru că întotdeauna vor exista oameni liberi, care vor spune lucrurilor pe nume.

Abuzurile celor care conduc asupra celor care sunt conduşi sunt din ce în ce mai mari, iar una dintre cauze este aceea că a dispărut solidaritatea. Dacă Realitatea TV va fi lăsată singură în această luptă, mâine va urma o altă televiziune, care va intra în dizgraţia premierului. Când a fost închisă televiziunea OTV, tot printr-un abuz, am spus acelaşi lucru. Nu ştiam că urmează Realitatea, dar acum am oareşce semnale că urmează televiziunile lui Voiculescu. Credeaţi că s-a terminat coabitarea?

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: