Ponta, așteptat cu o „reacție bărbătească”

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, îi cere lui Victor Ponta explicații după ce Elena Udrea l-ar fi acuzat pe acesta că ar deține informații secrete în privința mazilirii unor importanți lideri din partid cu ajutorul dosarelor penale.

Udrea a vorbit pe tema respectivă săptămâna trecută, când a fost audiată de Comisia Parlamentară de Control a SRI. Ea a spus atunci că fostul premier și socrul său, Ilie Sârbu, au informații secrete despre îndepărtarea în ultimii ani a unor lideri marcanți din teritoriu ai PSD. Ștefănescu susține că el și colegii săi vor să primească explicații pe această temă de la Ponta, mai ales că deputatul de Gorj continuă războiul pe care îl duce contra lui Liviu Dragnea, dar nu vorbește și despre ceea ce a pomenit Udrea despre el.

 „În ultimele zile s-a discutat intens despre declarațiile Elenei Udrea, mai ales în organizațiile care au avut semene de întrebare privind execuția liderilor lor prin metode judiciare (Satu Mare –  Mircea Govor, Brașov - Luță, Constanța - Radu Mazăre, Mehedinți  -  Adrian Duicu,  Iași - Gheorghe Nichita, Brăila – Gheorghe Bunea Stancu etc). Colegii noștri au fost șocați de cele declarate și îi cer lui Ponta lămuriri suplimentare. De aceea cred că este absolut obligatoriu ca Victor Ponta să răspundă public la acuzațiile aduse de Elena Udrea. (…) Când Elena Udrea a spus cu subiect și predicat că ginere și socrul, respectiv Ponta și Sârbu cunosc date clare și secrete despre modul în care au fost scoși din politică lideri importanți din partidul meu, Ponta are obligația să aducă lămuriri atât nouă, cât mai ales electoratului nostru care i-a acordat 5,5 milioane de voturi. (…) Prin urmare, cel puțin eu, îi cer lui Victor Ponta să aibă o reacție urgentă, bărbătească, să nu mai creeze diversiuni, să nu se mai ascundă. Să aibă o reacție bărbătească pe această temă!”, susține Codrin Ștefănescu, aflat în conflict direct cu fostul său șef de partid care nu a ezitat să îl numească „bufon” pentru unele dintre ieșirile sale publice.

Vizualizări: 411

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: