Ponta, din nou cu gândul la Cotroceni

Nu au trecut decât câteva săptămâni de când a anunţat oficial că nu mai este interesat de o luptă electorală la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că Victor Ponta vine şi arunca din nou mănuşa pentru PSD. Vrea să candideze pentru Cotroceni, dar la alegerile din 2024, precizarea deputatului de Gorj fiind făcută la România Tv în contextul în care la sfârşitul acestei săptămâni partidul său se reuneşte pentru a-şi desemna candidatul de anul viitor, candidat care ar putea fi al PSD, dacă acesta nu este Liviu Dragnea.

„Dacă Dragnea va candida din partea PSD, da, Pro România va avea un candidat, şi putem să intrăm în turul doi cu el, dacă social-democraţii vor avea un candidat cu care să ne mândrim, să ne simţim confortabil, să fie iubit, văd foarte posibil o alianţă Pro România cu un PSD care îşi schimbă conducerea. Sângele apă nu se face. Nu sunt de acord cu direcţia de acum a partidului sub conducerea unor oameni de la PD sau PRM. Stânga trebuie unită. Dacă nu, preşedintele va fi tot de dreapta. Categoric mă gândesc să candidez, dar poate în 2024 sau mai târziu. Când voi avea experienţă.! Să fie o victorie!”, spune deputatul, în noiembrie 2014 el luându-şi la revedere de la primarii din Gorj convins fiind că era câştigătorul alegerilor ce urmau să aibă loc peste câteva zile, în cele din urmă victoria revenindu-i lui Klaus Iohannis. (G.I.)

Vizualizări: 516

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: