Ponta, filmat de elevi cu telefoanele mobile

Luni dimineaţă, premierul Victor Ponta a vizitat laboratorul de informatică de la Colegiul "Spiru Haret" din Târgu Jiu, inaugurat cu prilejul deschiderii anului şcolar.Laboratorula fost donat unităţii de învăţământ de Universitatea Bucureşti, rectorul acestei instituţii, Mihnea Costoiu, originar din Târgu Jiu, fiind prezent la eveniment. În acest laborator, fiecare elev dispune de câte o tabletă cu conexiune la internet, iar cursurile sunt predate în format digital, inclusiv prin proiecţii pe un ecran. Investiţia a costat 23.000 de euro.

Victor Ponta a spus că învăţământul trebuie să ţină pasul cu tehnica modernă. "De dimineaţă, când vorbeam, cei din primele rânduri şi-au scos telefoanele şi au început să mă filmeze. Este o realitate pe care trebuie să o înţelegem. Proiectul pe care l-am văzut, cu acel laborator ultra modern şi ultra sofisticat acordă un avantaj extraordinar profesorilor care predau, dar şi elevilor care beneficiază de acest sistem de educaţie", a mai spus Ponta. (M.M.)

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: