Gorjenii, premiați la ”Ștafeta munților”

Asociația Hai Hui din Târgu Jiu a obținut numeroase premii la Campionatul ”Ștafeta munților”, organizat în perioada  24-26 august 2012 în Munții Leaota, comuna Stoenești, județul Argeș. Asociația Hai –Hui s-a clasat pe locul II general la categoria seniori, locul II la proba de raid montan, locul III la orientare și tot locul III la cultural. „Acest concurs este ultimul din Ștafeta munților, unde clubul nostru a ieșit pe locul III din 31 de cluburi și asociații participante”, spune Ionuț Negomireanu, președintele Asociației Hai-Hui.

Campionatul a fost organizat în memoria unui om mare, Nae Popescu, unul dintre inițiatorii acestui tip de competiție. Echipa de seniori a fost formată din Ionuț Negomireanu, Sorin Iordache și Marian Crețan. ”Pentru desemnarea câștigătorilor Trofeului s-au cumulat punctajele primelor trei echipaje cel mai bine clasate de la fiecare categorie, cumulându-se punctajele obținute de acestea la probele regularitate, orientare, teste teoretice și escaladă”, precizează Ionuț Negomireanu. La acest concurs de tip Outdoor Challenge au participat mai multe cluburi și asociații de turism și ecologie din țară, afiliate sau neafiliate la Campionatul Ștafeta Munților. ”Ștafeta Munților este o competiție de turism sportiv, organizată la nivel național sau internațional ce are drept scop crearea cadrului organizatoric și competițional în vederea dezvoltării unor relații durabile, în baza principiilor eco-turistice-sportive și mediu protective, între ONG-urile de tineret, turism, sport și ecologie”, mai spune Ionuț Negomireanu.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: