Ponta, Iohannis şi Kovesi, colegi de dosar la Tribunalul Gorj

Premierul României, Victor Ponta, preşedintele Klaus Iohannis şi prim procurorul DNA Bucureşti, Laura Codruţa Kovesi, sunt colegi de dosar într-un proces deschis pe rolul instanţelor de judecată din Gorj.

O localnică din comuna gorjeană Godineşti s-a supărat atât de tare pe autorităţile locale, încât a chemat în instanţă toată conducerea ţării. Elena Ecobici l-a dat în judecată săptămâna trecută pe primul ministru Victor Ponta, pe primarul localităţii Gheorghe Corbeanu şi pe secretarul comunei, Sorin Merfu. Pentru a garanta că cele spuse de ea sunt adevărate, Elena Ecobici i-a chemat „în garanţie” pe preşedintele Klaus Iohannis şi prim procurorul DNA Bucureşti, Laura Codruţa Kovesi.

Autorităţile locale din Godineşti nu cunosc prea bine demersurile femeii, declarând că de ani de zile îi cheamă în instanţă, apoi uită să se prezinte la termene. „Nu este prima dată când ne dă în judecată, tot timpul ne reclamă, dar acuzaţiile sunt nefondate şi de fiecare dată i se respinge acţiunea. Nici nu ştim pentru ce ne reclamă, de acest dosar nu ştiu nimic. Doamna locuieşte în Godineşti, are portretul lui Iohannis pe casă”, a declarat Sorin Merfu, secretarul comunei Godineşti.

proces_ponta_iohannis

Acţiunea în instanţă împotriva autorităţilor a fost înregistrată la Tribunalul Gorj pe 2 aprilie 2015, materia dosarului fiind contencios administrativ şi fiscal. Se pare că nemulţumirile femeii au pornit de această dată de la refuzul autorităţilor de a-i atribui un islaz comunal.

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: