Ponta, luat în braţe de un rom

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD şi primarul Târgu Jiului, a ţinut două discursuri la lansarea candidaţilor Uniunii Social Liberale. În primul, Cârciumaru a făcut o paralelă între fostul ministru Gheorghe Tătărăscu, din perioada interbelică, şi premierul Victor Ponta. „Sigur că m-am uitat şi eu la istorie şi am văzut că nu a mai fost ministru din Gorj de 75 de ani, dar acela era liberal, eu sunt social-democrat“, a precizat Ponta.În cel de-al doilea discurs, Cârciumaru a mulţumit şi Partidei Romilor, membrii acestei formaţiuni fiind dintotdeauna votanţii PSD. Pentru a păstra voturile miilor de romi din oraş, PSD a pus pe lista pe Nelu Pavel, un reprezentat al romilor, aflat şi el pe scenă, alături de primarii, deputaţii şi senatorii USL. Mulţumiţi din cale afară, la ieşirea din Casa de cultură, unul dintre cei de la Partida Romilor, Grigore Căldăraru, l-a ridicat în braţe pe Ponta. „Credeaţi că e doamna Udrea-“, a spus Ponta, uimit de gestul omului. În zonă erau şi mulţi, mulţi SPP-işti… (M.B.)

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: