Ponta vrea alegeri preliminare în PSD

Vestea dată de liderii centrali ai Uniunii Social-Liberale cu privire la organizarea unor alegeri interne preliminare deschise pentru desemnarea propriilor candidaţi nu-l sperie pe deputatul de pe Colegiul 5. Liderul Victor Ponta este cel care a venit cu ideea şi a spus că proiect de alegeri prealabile va fi prezentat la începutul lunii februarie.

Vasile Popeangă este dispus să facă faţă oricărui scrutin, deşi admite că nu ştie prea multe despre intenţiile şefilor de la Bucureşti în privinţa modului de desemnare a viitorilor candidaţi. Social-democraţii au decis ca parlamentarii actuali să fie din oficiu susţinuţi pentru câte un nou mandat, iar liberalii nu sunt departe de a susţine o asemenea variantă. Acum Victor Ponta vine şi anunţă că până în iunie în USL vor avea loc alegeri interne preliminare la care pot participa toţi cetăţenii, în ideea unei deschideri cât mai mari a Uniunii către alegătorii care la toamnă ar trebui să voteze coaliţia „pe bune”.

Decizia de a permite oricărei persoane să îşi dea cu părerea despre candidaţii USL permite şi membrilor altor partide, inclusiv din actuala putere, de a vota împotriva candidaţilor susţinuţi de Ponta şi Antonescu. Vasile Popeangă spune că acest aspect poate reprezenta o problemă, el menţionând că susţine alegerile interne preliminare, deşi nu cunoaşte amănunte despre modul în care acestea vor fi organizate. „Mi se pare un lucru firesc să dăm posibilitatea alegătorilor de rând să îşi dea şi ei cu părerea. După ce oamenii îşi vor spune punctul de vedere sigur nu vor mai fi discuţii. Am înţeles că va fi şi un sondaj şi se va face o medie a cifrelor. Este posibil să fie prezenţi printre participanţi şi unii membri de la PDL sau de la alte partide cu care suntem în competiţie, dar cred că tocmai de aceea vor fi făcute şi sondajele, pentru o cât mai bună corelare a cifrelor. Alegerile acestea vor trebui gândite foarte bine pentru că ne vor permite să luăm pulsul oamenilor de pe stradă înaintea unui scrutin decisiv. Vor fi implicaţi şi candidaţii la primării, la consiliile locale şi cred că interesul pentru ele va fi unul foarte mare”, a menţionat deputatul de pe colegiul cinci.

DECLARAŢIE

"Până în iunie, când ar fi trebuit să avem alegeri locale, USL îşi va desemna toţi candidaţii pentru alegerile locale şi parlamentare. Vom trece printr-un proces de validare publică, poate fi numit de genul alegerilor preliminare deschise, deci nu în interiorul partidelor, ci cu toţi cetăţenii, dar care va presupune validarea candidaţilor şi identificarea celorlalţi candidaţi", a spus Ponta.

CANDIDAŢI

El a precizat că PSD a decis deja, la nivelul Comitetului Executiv Naţional (CExN), ca actualii săi parlamentari să fie şi candidaţii partidului la alegerile parlamentare, cu menţiunea că şi aceştia vor trebui să treacă prin procesul alegerilor preliminare deschise, deci al validării populare prealabile.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: