Popescu: Primăria va face recurs în cazul lui Gherghe

Administraţia publică locală din Târgu Jiu anunţă că va recura soluţia dată de Tribunalului Gorj în cazul pesedistului Mihai Gherghe. Magistraţii au considerat că promovarea acestuia în Consiliul Local nu s-a făcut conform procedurilor. Gherghe  a intrat ilegal pe o înţelegere politică a foştilor lideri USL, sărind peste două poziţii din listă, ocupate de supleanţi de la PNL şi PC. În timp ce Gherghe a pierdut la Tribunalul Gorj, liberala Emilia Horhoianu a avut câştig de cauză, magistraţii considerând în cazul său să ascensiunea în Consiliul Local a fost legală.

Viceprimarul Aurel Popescu a spus că primăria va continua demersurile în instanţă în Cazul lui Gherghe. „Este o decizie care nu este definitivă, probabil se va merge mai departe, se va face recurs în ceea ce îl priveşte pe domnul Gherghe. În ceea ce o priveşte pe domnişoara Horhoianu, are câştig de cauză dat de completul de judecată. Domnul Gherghe a fost infirmat ca şi consilier. Este un punct de vedere, primăria municipiului Târgu Jiu va face recurs să vedem care va fi rezultatul”, a declarat Aurel Popescu, preşedintele PSD Târgu Jiu şi viceprimar al municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: