Poporul contra politicienilor!

Lovitura de maestru a preşedintelui Băsescu tocmai a fost lansată. Modificarea Constituţiei promisă şi dorită de majoritatea populaţiei a fost supusă dezbaterii. Din ce am citit nimic nu pare împotriva voinţei poporului, ba din contră multe vin în întâmpinarea voinţei lui. Nu mă grăbesc să cataloghez acest lucru ca o lansare oficială în campania electoral pentru că nici nu cred că este pentru simplu motiv că una din modificările propuse se referă la cuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, lucru care dacă va fi adoptat va scurta mandatul preşedintelui cu doi ani. Practic de dragul unei Constituţii care să flexibilizeze statul şi să fie ancorată într-o realitate care a depăşit demult actuala Constituţie, preşedintele pierde o jumate de mandat! Problema mea, ca simplu cetăţean, este  legată de faptul că opoziţia, şi chiar şi o parte a puterii actuale, va sări ca arsă şi nu va vota propunerile preşedintelui pentru simplu motiv că votându-le politicienii îşi vor pierde foloasele de care au beneficiat 21 de ani. Nu numai că le vor pierde, dar mulţi vor risca să ajungă după gratii cunoscute fiind apucăturile lor de hulpavi trăitori la umbra inamovibilităţilor şi imunităţilor de tot felul pe care şi le-au votat dăruindu-şi-le unii altora! Trapeziştii circului politicii româneşti se vor repezi ca apucaţii şi vor răcni din toţi boşogii că la mijloc e trădare, e mâna lungă a preşedintelui care vrea să omoare opoziţia că una, că alta. Mie mi se pare în regulă să ştiu că şi parlamentarului îi vor tremura izmenele pe el când va da cu jula prin buget sau altceva la fel de necurat.  Poate-şi vor mai pune opritor când vor băga mâna-n sac şi vor apuca să ia numai cât duce o păsărică în cioc. Printre modificările propuse de preşedintele Băsescu este binecunoscuta promisiunea de la Referendum prin care Parlamentul va deveni unicameral iar numărul parlamentarilor nu va fi mai mare de 300 de persoane. Numai pentru atât şi actualii parlamentari ajunşi prin tot felul de metode neortodoxe în Parlament ca într-un refugiu feriţi de lege şi de griji, nu vor vota  propunerea. Păi alde Păsat, alde Rizi, alde Năstase, alde Ponta, alde mulţi alţii unde se vor mai ascunde dacă li se îngustează culoarul de intrare între aleşii neamului?! O altă propunere se referă la  confiscarea averii considerate ilicite, prevedere care în actuala constituţie nu era. Adică chiar dacă se dovedea că averea este obţinută pe căi ilegale puteai să intri la puşcărie ca făptuitor al mârşăviilor dar rămâneai şi tu şi tot neamul tău cu agoniseala chiar dacă ea a fost făcută ilegal. Dacă ar fi să luăm la control averile din România sunt puţine cele pe care le vom găsi licite dacă controlul va începe de la cum s-a făcut primul milion… O să rămânem fără politicieni şi cred că la asta s-a gândit şi preşedintele când a propus micşorarea numărului de parlamentari. N-o să mai fie  cine să se bată în campanii electorale. O să vedem toţi sărăntocii în Parlament spre disperarea celor care cred că dacă au bani au şi minte…. Dacă mai adaug şi faptul că pentru prima dată se cere printr-o lege specială ca judecătorii şi miniştrii să răspundă penal pentru faptele lor vom găsi suficiente motive ca propunerile de modificare a Constituţiei să nu fie adoptate de actuala clasă politică cu riscul de a fi sancţionată de electorat.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: