Porcul de Crăciun, înlocuit de carnea din vitrinele carmangeriilor

Pe lista de cumpărături a târgujienilor nu se află porcul. Târgujienii preferă să cumpere carnea de porc din măcelării sau carmangerii decât să plătească zeci de milioane pentru un porc de Crăciun. Dacă în anii trecuţi porcul de sărbători devenise deja o tradiţie, anul acesta târgujienii alocă din ce în ce mai puţin bani pentru un astfel de obicei.

Mulţi dintre locuitorii oraşului Târgu Jiu au renunţat la obiceiul de a tăia porcul de Ignat şi asta pentru că preţurile au crescut impresionant anul acesta faţă de anii trecuţi. Târgujienilor li se pare mult mai convenabil să cumpere carnea de porc direct din magazine pentru că, spun ei, ies mult mai ieftin decât dacă ia un porc pe care să-l sacrifice. „Cumpăr carne de porc din magazin, carne tocată, picioare pentru piftii preţurile sunt şi aici mărişoare dar oricum mai bine decât să dau milioane pe porc, aşa cheltuiesc  4 milioane de Crăciun cu totul...nu mai avem bani ca altădată”, a declarat Viorica Dragomir din Târgu Jiu. Chiar dacă preţurile nu sunt chiar aşa mici nici la magazine sunt şi târgujieni dispuşi să cheltuiască foarte mult pentru masa de Crăciun chiar şi fără porc. „Am cumpărat de toate din carmangerii, cotlet de porc, costiţă, muşchi şi chiar şi maţele şi am cheltuit 10 milioane dar nu regret că o dată pe an e Crăciunul, mi se pare mult mai convenabil decât să alergi pe lângă un porc şi nici nu şti dacă se face mare sau nu”, a mărturisit Mircea Dudău.

9 milioane un porc

Nici cei care lucrează în carmangerii nu se declară nemulţumiţi de vânzările din acest an, ba mai mult spun că oamenii dau navală să mai prindă carnea de porc la preţuri cât mai bune în condiţiile în care în târgurile în care se vând porci de Crăciun preţul acestora porneşte de la 9 milioane pentru un porc de 100 de kilograme. „Au început să meargă foarte bine vânzările, nu ne aşteptam dar se pare că lumea nu mai creşte porc la ţară ca în alţi ani. Am avut comenzi foarte mari, abia mai facem faţă, cel mai bine a mers pulpa de porc, carnea tocată şi cotletul”, a declarat Camelia Negrea, vânzătoare la hala de la piaţa mare. Un kilogram de carne de porc, din magazine, constă între 13 lei şi 16 lei.

Singurele zone în care se mai sacrifică porci de Ignat sunt zonele rurale care mai păstrează încă obiceiul însă şi acolo se găsesc familii care nu au ce tăia anul acesta şi care cumpără carnea de porc tot din comerţ. Însă târgujienii trebuie să fie foarte atenţi de unde îşi cumpără carnea pentru sărbători pentru că sunt foarte multe magazine care nu respectă normele sanitar-veterinare. „Noi sfătuim oamenii să fie foarte atenţi, să refuze carnea dacă nu este de calitate, este bine să miroase carnea acolo unde constată că nu este ţinută în condiţiile normale adică la căldură sau în mizerie”, a declarat Ion Iliuţă, director Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pentru cei care vor totuşi să-şi achiziţioneze porc de Crăciun trebuie să ştie că în judeţul nostru funcţionează pe perioada sărbătorilor cinci târguri cu astfel de specific care sunt de foarte mulţi ani sub control sanitar-veterinar şi cu autorizaţie de funcţionare.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: