Potârcă e convins că anchetatorii îl vor mort

Interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu a fost din nou prelungită ieri pentru fostul candidat la preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă, acesta declarând că îl va reclama pe procurorul de caz la superiorii săi. Potârcă are interdicţie pentru încă o lună să plece din Târgu Jiu, situaţie în care se află din noiembrie 2010, când a fost reţinut succesiv în două dosare penale pentru o evaziune fiscală estimată la circa un milion de euro.

Fostul candidat afirmă că va contesta în instanţă şi de data aceasta decizia procurorului. „I-am spus domnului procuror în faţă că este un criminal. Eu am probleme grave de inimă, nu vreau să mor sau să cad pe nu ştiu unde aşa cum a făcut domnul acela de la Argeş pentru că un procuror nu mă lasă să merg să mă tratez la Timişoara. I-am spus că îl voi reclama la toţi superiorii dumnealui şi, în plus, dacă mi se va întâmpla ceva rău, toată familia mea va merge la dumnealui acasă, să aibă dumnealui grijă de copii mei dacă eu voi muri din cauza bolilor pe care le am”, declară Potârcă.

Potârcă susţine că deşi i-a fost prelungită pentru a patra oară interdicţia de a pleca din Târgu Jiu pentru o lună de zile, nimeni nu-l cheamă la Parchet pentru a-l întreba cu privire la cele două dosare în care este cercetat penal. Fostul prezidenţiabil a fost reţinut sub acuzaţia de evaziune fiscală.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: