Prefect: Zona UPU de la Târgu Jiu respectă la limită normativele

Gorjenii confirmați cu Covid 19, care au forme ușoare, sunt sfătuiți de prefect să meargă către centrele de evaluare ce funcționează în spitalele din județ. Asta ca să mai elibereze din presiunea exercitată pe umerii cadrelor medicale de la Unitățile de Primiri Urgențe. La centrele de evaluare, pacienții sunt consultați și primesc medicamente, iar apoi se pot izola acasă până se vindecă. În Gorj, funcționează cinci astfel de centre și, de săptămâna viitoare, va mai fi deschis încă unul la spitalul din Turceni. În două săptămâni, sunt doar trei persoane care s-au adresat centrului din Târgu Jiu.

Și în Târgu Jiu funcționează un astfel de centru, iar prefectul speră ca acesta să mai reducă din povara cadrelor medicale de la UPU mai ales că secția a intrat în reabilitare și acum a fost comasată într-o zonă care respectă la limită normativele, după cum recunoaște și prefectul.

“Erau 16 persoane în ATI și în jur de 170 de bolnavi pe paturile destinate bolnavilor de Covid. Presiunea pe secția UPU ar putea să scadă dacă oamenii s-ar îndrepta spre acele centre de evaluare. Sunt cinci și, de luni, va funcționa și al șaselea la Spitalul de la Turceni. Către aceste centre, medicii de familie trebuie să fie primii care îndrumă oamenii. Acolo oamenii primesc medicația necesară și merg în izolare acasă dacă au forme mai ușoare. La UPU, s-a ajuns ca oamenii să stea și o zi întreagă în acele containere. Secția UPU este în reabilitare. Nu se putea pierde această finanțare. A fost comasată într-o zonă care respectă la limită normativele, fluxurile, pentru că nu s-a găsit o altă soluție. Asta a fost varianta optimă, să-și desfășoare activitatea către saloanele de spitalizare pentru o zi”, a declarat prefectul Marcel Iacobescu, la Accent TV.

Situația Covid, la nivelul județului, pare tot mai serioasă. Deja, 16 localități sunt în scenariul roșu din cauza numărului mare de îmbolnăviri, iar infectările sunt tot mai multe. În ultimele două săptămâni, 800 de gorjeni au fost confirmați cu Covid.

„Avem deja 16 localități în scenariul roșu. Suntem cu o rată de infectare de 2,47 la mie pe județ, peste 800 de persoane infectate în ultimele două săptămâni. Târgu Jiu, Turceni, Bumbești-Jiu, ca și orașe care deja sunt în cod roșu. E foarte aproape și Motru, iar cifrele cresc”, a mai spus prefectul.

Vizualizări: 1,365

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: